Ricardo Grigore (24 de ani) va reveni la Dinamo din sezonul următor, după ce a fost împrumutat în acest sezon la FCU Craiova și Petrolul Ploiești.

Fundașul se va alătura lotului condus de Ovidiu Burcă alături de Geani Crețu (23 de ani), și el împrumutat în sezonul recent încheiat la FC Argeș.
În cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Playsport, ”Dinamo 7/9”, Ovidiu Burcă a vorbit despre situația lui Ricardo Grigore și a anunțat că încă nu a luat o decizie în privința acestuia.
”Nu am discutat încă, e prima zi când mă detașez de toată nebunia din ultimele zile, aș vrea să mă liniștesc puțîn, să analizez situația, după care să ne apucăm de treabă. E nevoie să ne golim mintea puțin, pentru a putea să avem luciditatea necesară să începem reconstrucția acestui sezon. Faptul că vor reveni niște jucători precum Rici sau Geani Crețu, îi veți vedea în primele zile, ulterior ne vom decide asupra lotului”, a transmis Ovidiu Burcă.
Ricardo Grigore: ”Am avut o dezamăgire”
Ricardo Grigore nu poate uita sezonul în care Dinamo a retrogradat și are de gând să-și ia revanșa față de fanii dinamoviști. Fundașul spune că s-a antrenat separat în ultima parte a acelui an, deoarece Dusan Uhrin nu a contat pe serviciile sale.
”Anul trecut am avut o dezamăgire, o tristețe în suflet. Măcar dacă jucam, am retrogradat eu echipa, eu am greșit, poate eram împăcat cu mine că atât pot și ăsta sunt. Dar de trei luni de zile, de când a venit domnul Uhrin, eu mă antrenam în spatele porții, separat. Că tot spun suporterii de ce am plecat, de ce am lăsat echipa. Nu am lăsat echipa că a retrogradat, am lăsat-o înainte să retrogradeze. Toți am făcut parte din acel lot, nu putem să ne ascundem după degete. Cât timp a fost domnul Uhrin, eu mă antrenam în spatele porții. Așa a fost până la final.
Mi-aș dori să rămân la Dinamo, de ce să mă ascund. Chiar dacă aș avea și alte oferte din Liga 1. Prioritar pentru mine este Dinamo. Asta e dorința mea cea mai mare. Când o să plec, aș vrea s-o fac cu capul sus și să nu las în spate nimic urât în urma mea.
Nu mai contează ce a fost. Vreau să rămân puternic, vreau să muncesc mai mult. Știu ce am greșit în trecutul meu din punct de vedere sportiv, am văzut ce greșeli am făcut și cred că anul ăsta mi-a dat așa o imagine a tuturor lucrurilor pe care le-am trăit, să nu le mai repet”, a spus Ricardo Grigore, pentru PRO TV.
CITESTE SI:
Răzvan Zăvăleanu, detalii despre procesul de ridicare a interdicției la transferuri
Video I Ovidiu Burcă, mândru de jucătorii săi: ”Este curajos şi dezinvolt”
La Dinamo se dorește o schimbare totală: ”Vreau să manageriez mai multe departamente”
Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, despre revenirea lui Ricardo Grigore la Dinamo: ”Aș vrea să analizez situația”&8221;