Răzvan Zăvăleanu, despre posibila plecare a lui Lamine Ghezali de la Dinamo

Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar de la Dinamo, despre vânzarea lui Lamine Ghezali, jucătorul care a avut o contribuţie uriaşă la promovarea lui Dinamo în Liga 1.

Francezul în vârstă de 23 de ani a fost ovaționat, purtat pe brațe de către suporterii ”câinilor” după meciul de la Mioveni, ce-a marcat promovarea dinamoviștilor, după un alt gol de excepție al lui Ghezali, la capătul altor prestații extraordinare ale fotbalistului.

Atacantul a marcat 11 goluri şi a oferit 5 pase decisive în acest sezon și deja s-a speculat destul de mult în jurul fotbalistului adus vara trecută. Una dintre ipoteze ar fi aceea că a intrat în vizorul lui Gică Hagi, care l-ar dori la Farul Constanța. De asemenea, există unele zvonuri legate de un eventual interes al lui Gigi Becali pentru ”extrema” care a crescut la academia celor de la Saint-Etienne, unul dintre cele mai importante cluburi din Franța.

Cu privire la aceste speculații, Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre posibila plecare a atacantului și a dezvăluit că orice ofertă importantă va fi analizată de către oficialii clubului.

(n.r. despre faptul că Ghezali este un jucător curtat în această perioadă) Probabil, dar deocamdată cel puțin, pe adresa clubului Dinamo nu a venit nicio ofertă pentru Ghezali. Se va lua în calcul orice fel de ofertă susceptibilă de a mai reduce din presiunea financiară asupra clubului”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Și antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă a vorbit despre situația lui Lamine Ghezali. Tehnicianul a dezvăluit care este povestea tânărului fotbalist francez, dar și care e cel mai mare defect al acestuia.

“Lui Ghezali i s-a prelungit contractul cu doi ani. Dacă vânzarea lui îi poate aduce o liniște financiară clubului, nu o să mă opun eu. Până la urmă, așa trebuie construit. Nu cred că e la potențialul lui maxim, mai are marjă de creștere, dar putem să mai așteptăm. Cred că mai are doi ani de contract.

Este încăpățânat, n-a fost ușor. Așa sunt jucătorii speciali. Am avut în iarnă un moment în care aveam alte planuri și am jucat cu el într-o poziție pe care a dat un randament și mai bun.

El a fost într-un lot din care a făcut parte și Mbappe, la Clairefontaine (n.r. celebra școală de fotbal din Franța). S-a antrenat acolo, are ABC-ul fotbalului, a stat doi ani”, a spus Burcă.

Dinamo ”ține cu dinții” de vedeta echipei. Gruparea din Ștefan cel Mare este gata să se despartă de Lamine Ghezali doar în schimbul a un milion de euro.

CITESTE SI:

Viorel Tudose, o nouă teorie penibilă după ce Dinamo a promovat în SuperLigă

Ovidiu Burcă, despre revenirea lui Ricardo Grigore la Dinamo: ”Aș vrea să analizez situația”

Răzvan Zăvăleanu, detalii despre procesul de ridicare a interdicției la transferuri

Un gând despre &8222;Răzvan Zăvăleanu, despre posibila plecare a lui Lamine Ghezali de la Dinamo&8221;

Lasă un răspuns