Dinamo se pregătește de revenirea în SuperLiga, iar conducerea clubului a decis ca elevii lui Ovidiu Burcă, împreună cu staff-ul tehnic să plece într-un cantonament în străinătate în această vară.

Tehnicianul din Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă a fost primul care a înțeles că SuperLiga va fi o provocare uriașă pentru Dinamo și le-a cerut noilor acționari să perfecteze un cantonament în străinătate unde să pună la punct strategia pentru sezonul viitor.
Astfel, ”câinii” vor pleaca pe 26 iunie în Slovenia, în cantonamentul premergător sezonului 2023/2024.
Dinamo a publicat și lista amicalelor. Cel mai tare test de verificare va fi contra ucrainenilor de la Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu.
Amicalele lui Dinamo din Slovenia:
28 iunie
DINAMO – Nk Aluminij (nou-promovată în prima ligă din Slovenia);
2 iulie
DINAMO – Zalaegerszegi Te (locul 9 din prima ligă a Ungariei);
5 iulie
DINAMO – Dinamo Kiev (locul 4 din prima ligă a Ucrainei).
”Suntem încântați să ne revedem cu Dinamo Kiev, atât datorită testului important pe care ni-l oferă valoarea lotului ucrainenilor, dar și datorită reîntâlnirii cu Mircea Lucescu, o legendă dinamovistă desăvârșită!”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.
Ultimul cantonament în afara țării a fost în Turcia, în vara lui 2021
Cantonamentul pe care Dinamo îl va efectua în această vară în Slovenia este primul pe care ”câinii” îl vor susține în străinătate după o pauză de doi ani. În vara lui 2021, dinamoviștii se pregăteau în Turcia de sezonul ce avea să le aducă prima retrogradare din istorie.
De atunci, problemele financiare au venit ca o avalanșă peste clubul din Ștefan cel Mare și nu au mai existat bani pentru stagii de pregătire în afara țării. Și în vara lui 2022, și în iarna trecută, echipa lui Burcă a fost nevoită să rămână acasă și să joace cu adversari de Liga 3 precum Blejoi sau Păulești.
CITESTE SI:
Eduard Novak, revoltat în mediul online după anunțul că este șomer
Răzvan Patriche, gata de noul sezon cu Dinamo: ”Ne vor lua foarte în serios”
Foto I Ahmed Bani, vacanță în Italia alături de un star de la PSG
Un gând despre &8222;Dinamo și-a stabilit perioada și locația cantonamentului de vară. Vezi programul complet&8221;