Video I Un nou jucător pe lista lui Dinamo

Dinamo, a revenit în prima ligă după un singur sezon petrecut în divizia secundă, a ajuns, luni, 26 iunie, în Slovenia, unde va efectua stagiul de pregătire al verii, în perspectiva noului sezon, care marchează revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. 24 de jucători se află, cu această ocazie, sub comanda lui Ovidiu Burcă.

Zilele viitoare ”haitei” se va alătura și cel mai nou transfer realizat de Dinamo, Hakim Abdallah. Fotbalistul din Madagascar a efectuat vizita medicală şi li se va alătura ”câinilor” în cantonamentul din Slovenia.

Chiar dacă Dinamo are interdicție la transferuri, până cel mai probabil, până luna viitoare, oficialii din Ștefan cel Mare, poartă tratative cu diverși fotbaliști.

În aceste zile se discută foarte mult despre posibile transferuri.

După Dennis Politic și Cristian Costin, acum a mai apărut un nume de posibilă țintă. Singurele noutăți sunt revenirile după împrumuturi ale lui Ricardo Grigore și Geani Crețu. Și Ovidiu Burcă a solicitat transferuri, așteaptă jucători în cantonament, care să fie legitimați apoi de către gruparea din Ștefan cel Mare.

Conform GSP, este vorba despre un mijlocaș aflat sub contract cu gruparea de Serie A, Sassuolo, Andrei Mărginean, 21 de ani, mijlocaș central care s-a școlit în fotbalul italian. De mai bine de 4 ani a ajuns în Il Calcio, de la Zlatna, evoluând pentru echipele de juniori ale lui Sassuolo, mai fiind împrumutat la Messina și la Novara.

31 de meciuri și 5 goluri are în cont Mărginean pentru Novara (liga a treia) în ultima ediție, acolo unde a fost împrumutat

Conform sursei, oficialii lui Dinamo vor negocia în aceste zile cu un goal-keeper care este prezent la Euro U21, competiție ce se desfășoară în aceste zile, inclusiv în România.

Dinamoviștii caută, încă, o cale juridică pentru a ridica interdicția la transferuri, cu toate că FIFA nu a dat semnale pozitive în ultima perioadă, și așteaptă ziua de 28 iunie pentru a vedea ce răspuns primesc de la Ibarrola și forul internațional. Altfel, singura soluție rămâne plata celor 580.000 de euro pentru diverși foști fotbaliști ce-au acționat clubul în instanță.

Video I Andrei Mărginean

Poate face achiziții Dinamo deși are interdicție la transferuri?

Dinamo a oficializat transferul lui Hakim Abdallah deși interdicția la transferuri e încă în vigoare. Dinamoviștii speră ca, de la 1 iulie, interdicția la transferuri impusă de FIFA, pentru restanțele financiare către mai mulți foști jucători, să fie ridicată. Iar atacantul malgaș este mutare pe care Dinamo o realizează în această fereastră de mercato.

De ce și-a asumat Dinamo acest risc? Clubul are la dispoziție 15 zile pentru a reuși să scape de embargoul pus la transferuri. În caz contrar, jucătorul abia transferat nu poate rămâne în Ștefan cel Mare.

În acest sens, Dinamo așteaptă vești importante de la avocatul Jorge Ibarrola, care pledează cauza ”câinilor” la FIFA, sperându-se în ridicarea interdicției la transferuri. Dinamo a apelat la un avocat cu ștaif în aceste spețe, Jorge Ibarrola, care susține cauza ”câinilor”, iar zilele viitoare speră ca forul internațional să dea câștig de cauză clubului nostru.

Lotul deplasat de Ovidiu Burcă în cantonamentul din Slovenia

În cantonamentul de la Zrece Terme, alb-roșii vor disputa trei meciuri amicale după cum urmează: NK Aluminji (Slovenia, 28 iunie), Zalaegerszegi Te (Ungaria, 2 iulie) și Dinamo Kiev (Ucraina, 5 iulie). Printre jucătorii care au făcut deplasarea se numără Gabriel Moura, Gorka Larrucea, Ahmed Bani, dar și Geani Crețu, respectiv Ricardo Grigore.

Primul a revenit după ce i-a expirat împrumutul la FC Argeș, retrogradată în eșalonul secund, în vreme ce fundașul central a evoluat pentru FCU Craiova. Acesta din urmă a aflat cu uimire, de altfel, că trebuie să joace din nou în Ștefan cel Mare. Lotul complet deplasat de Burcă în cantonamentul din Slovenia:

Portari: Denis Oncescu, Filip Dujmovic;

Fundași: Quentin Bena, Gabriel Moura, Alin Buleică, David Irimia, Geani Crețu, Răzvan Patriche, Deniz Giafer, Ricardo Grigore, Costin Amzar;

Mijlocași: Iulian Roșu, Dani Iglesias, Gorka Larrucea, Andrei Florescu, Valentin Borcea, Ionescu Cristian, Alex Irimia, Neluț Roșu, Ahmed Bani, Antonio Bordușanu;

Atacanți: Cătălin Țîră, Alexandru Pop, Lamine Ghezali.

CITESTE SI:

Mihai Eșanu va rămâne în Liga 1: ”Sper să ne bucurăm împreună”

Vlad Iacob, prima reacție după stabilirea programului Ligii 1

Dinamo derby în prima etapă. Vezi programul complet al noului sezon din Liga 1

Un gând despre &8222;Video I Un nou jucător pe lista lui Dinamo&8221;

Lasă un răspuns