România U21 a părăsit Campionatul European U21 fără niciun gol înscris.

Micii tricolori au pierdut primele două partide din grupă (0-3 vs Spania U21, 0-1 vs Ucraina U21) și au remizat în ultimul joc, fără miză, împotriva Croației U21 (0-0).
După o perioadă importantă în care a dispărut din atenția publicului, fostul mare jucător și antrenor a lui Dinamo și al echipei naționale, Cornel Dinu (74 de ani), a comentat prestațiile echipelor naționale ale României, atât cea de seniori, cât și cea de tineret, iar concluzia lui Dinu este una gravă: “Aceste academii de la noi sunt făcute de niște impostori. Instruirea e total precară.
Concluzia este simplă. Pregătirea primară la noi e primitivă, nu are nimic în comun cu performanța, nu are nimic în comun cu fotbalul occidental”.
“Mister'” nu a ratat prilejul de a se referi din nou la președintele FRF, Răzvan Burleanu (38 de ani), despre care spune din nou că “a fost numit la federație cu ajutorul unor băieți”.
”De vreo câteva săptămâni, și în special după meciul acela cu Elveția (n.r. scor 2-2), în care tupeul de securist acoperit al lui Burleanu nu mai are niciun fel de caracterizare. Păi, e acoperit într-un fel pentru că el se dă civil, dar e pus de niște băieți care au treabă, nu e pus aiurea acolo. Se știe foarte bine și unde s-a făcut și cât s-a făcut și cum s-a schimbat și colo, și colo, și la Ligă și în partea ailaltă. Deci, adevăruri triste.
Să ai obrăznicia să spui că Elveția a jucat 80 de minute ne-a marcat două goluri, iar noi în 10 minute … Adică suntem de admirat că în 10 minute noi am făcut 2-2.
Știm ce e la Federație, mai apare și declarația, firească, a lui Stoichiță, care este prestidigitatorul lor și îi joacă pe degete cum vrea el … Declarația aia teribilă că vom câștiga Campionatul European. Am auzit foarte multe declarații, care mai de care mai desuete și depărtate de adevăr.
Comentariul cel mai pertinent l-am auzit la Dumitru Dragomir. El e o figură aparte, e un fost conducător, om de afaceri. Spune: ‘Nu vă uitați că noi jucăm altceva!?”, a spus Cornel Dinu, la emisiunea ”Digi Sport Special”.
România U21 – Croația U21 0-0
Cele două echipe s-a duelat în ultima partidă de la Campionatul European de Tineret U21. Atât naționala României U21, cât și reprezentativa U21 a Croației au părăsit turneul final fără niciun gol marcat.
Pe Ghencea, Octavian Popescu a avut cea mai mare ocazie a meciului, în minutul 20, când Pandur, portarul croaților, a reușit să intercepteze cu succes șutul trimis de „perla” de la FCSB.
Echipele de start
România U21: Târnovanu – Pantea, Racovițan, Dican, Țicu – Albu, Munteanu, Lixandru – Ișfan, Markovic, Popescu;
Croația U21: Pandur – Sigur, Franjic, Perkovic, Krizmanic – Vidovic, Hodza, Bulat, Baturina – Frigan, Beljo.
Clasamentul final al grupei
1. Spania – 7p
2. Ucraina – 7p
3. Croația – 1p
4. România – 1p
CITESTE SI:
România U21 a părăsit CE2023 fără gol marcat! Cum motivează Emil Săndoi contraperformanța
2 gânduri despre &8222;Cornel Dinu, acid la adresa naționalei: ”Nu are nimic în comun cu performanța”&8221;