Ovidiu Burcă, despre startului de foc a lui Dinamo în noul sezon din Liga 1. Unde vrea să se joace FCSB – Dinamo

Dinamo, a revenit în prima ligă după un singur sezon petrecut în divizia secundă, iar marţi, 27 iunie, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul complet al Superligii de fotbal, ediţia 2023/2024.

În debutul campionatului, ”câinii” vor începe tare și vor întâlni CSU Craiova în prima etapă, la jumătatea lunii iulie, urmat de duelul cu FCSB, în data de 24 iulie, la ora 21:30.

Ovidiu Burcă, antrenorul principal al lui Dinamo, a vorbit despre cele două partide pe care ”câinii roșii” le vor disputa în debutul noului sezon.

”Mă gândesc la meciul cu Craiova, este primul nostru meci, întâlnim o echipă care-și dorește să câștige în fiecare an titlu și Cupa. E un derby de tradiție al fotbalului românesc și deja planificăm meciul acela”, a spus Burcă.

Dinamo o va întâlni pe FCSB în etapa a doua a noului sezon din SuperLiga României, duminică, pe 23 iulie, de la 21:30. Partida nu se va putea juca pe Arena Națională din cauza faptului că pe cel mai mare stadion al țării vor fi organizate alte evenimente.

Astfel, FCSB va trebui să își găsească o nouă ”casă”. Întrebat pe ce stadion și-ar dori să se dispute partida, Ovidiu Burcă, antrenorul din Ștefan cel Mare a transmis că și-ar fi dorit ca meciul să se desfășoare pe Arena Națională.

Burcă a vorbit și despre varianta Ghencea. Antrenorul lui Dinamo le-a transmis ”Militarilor” că ar trebui să renunțe la orgolii și să o primească și pe FCSB în Ghencea, în contextul în care arena a fost construită din bani publici.

”Aș vrea să se joace pe Arena Națională, să vină cât mai mulți oameni. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de meciuri, de rivalitatea asta, care de-a lungul anilor a adus foarte multă pasiune pentru suporteri, dar și jucatori de calitate pentru echipa națională. Mi-aș fi dorit să jucăm acolo, știu că nu se poate.

Știu că există o discuție legată de Ghencea. E păcat că se construiesc stadioane și dorința unor oameni… Ar trebui să avem mai multă înțelegere, să lăsăm orgoliile la o parte și să lăsăm spectacolul fotbalistic să se joace acolo unde banii românilor au contribuit din plin”, a declarat Ovidiu Burcă.

Programul complet al primelor două etape din Liga 1

ETAPA 1

Vineri, 14 iulie

Ora 18:30 Oțelul Galați – UTA Arad
Ora 21:30 CFR 1907 Cluj – Politehnica Iași

Sâmbătă, 15 iulie

Ora 18:30 FC Hermannstadt – Farul Constanța
Ora 21:30 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Duminică, 16 iulie

Ora 18:30 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 21:30 FC U Craiova 1948 – FCSB

Luni, 17 iulie

Ora 18:30 FC Voluntari – FC Botoșani
Ora 21:30 DINAMO – Universitatea Craiova

EETAPA 2

Vineri, 21 iulie

Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948
Ora 21:30 UTA Arad – CFR 1907 Cluj

Sâmbătă, 22 iulie

Ora 17:00 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 19:15 Farul Constanța – FC Voluntari
Ora 22:00 Universitatea Cluj – FC Rapid 1923

Duminică, 23 iulie

Ora 18:30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 21:30 FCSB – DINAMO

Luni, 24 iulie

Ora 20:30 Universitatea Craiova – Oțelul Galați

Noile abonamentele pentru acest sezon s-au pus în vânzare!

Dinamo a pus în vânzare nu mai puțin de 5858 de abonamente pentru meciurile ce se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf. Spre deosebire de anii precedenți, și suporterii dinamoviști din diasporă își pot achiziționa un abonament pentru a ajuta clubul, la un preț unic, cu reducere, dar acesta va fi disponibil doar pentru meciurile disputate pe Arena Națională.

Abonamente emise de Dinamo 1948 pentru noul sezon au fost puse în vânzare de astăzi prin Bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului nostru, prețurile fiind între 375 lei (peluze) și 1.500 lei (tribuna VIP).

PREȚURI ABONAMENTE:

VIP: 1.500 lei;

Tribuna 1: 800 lei;

Tribuna 2: 600 lei;

Tribuna 2 (Elevi, Studenti și Pensionari): 540 lei;

Peluza PCH: 375 lei;

Peluza SUD: 375 lei;

Abonament Diaspora: 450 lei.

CITESTE SI:

Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă, după amicalul cu Zalaegerszeg

Dinamo cedează în al doilea amical al verii

Conducerea lui Dinamo a intrat în cantonament

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, despre startului de foc a lui Dinamo în noul sezon din Liga 1. Unde vrea să se joace FCSB – Dinamo&8221;

Lasă un răspuns