Vestea că Dinamo a pierdut procesul de la FIFA și că transferurile ”câinilor” rămân deocamdată blocate i-a făcut pe acţionarii lui Dinamo să bage mâna în buzunar.

Potrivit celor de la ProSport, a încheiat conturile cu Raul Albentosa (34 de ani). Fundaș central spaniol cu experiență în prima ligă din Spania, a fost legitimat la Dinamo în ultima parte a sezonului 2020-2021. În acel moment, puternic apărător a fost un pilon esențial în salvarea echipei de la retrogradare.
Ajuns liber de contract în Ștefan cel Mare după ce, anterior, evoluase, în stagiunea 2019-2020 la CSKA Sofia, fotbalistul de la Velje s-a impus imediat în primul 11 al echipei antrenate, la momentul respectiv, de Gheorghe Mulțescu și, ulterior, Dusan Uhrin jr.
Fotbalistul cu aproape 100 de meciuri în Primera Division, în Spania, a confirmat că astăzi a primit banii din partea conduceri lui Dinamo.
”Da, m-au sunat cei de la Dinamo și astăzi dimineața am primit banii, am semnat, au terminat cu mine. Ei vor să termine mai repede cu datoriile și să își rezolve problema cu transferurile.
În ceea ce mă privește, nu era vorba de o sumă mare, dar, totuși, știi, sunt bani munciți. Ok, am jucat în prima ligă spaniolă, dar ăsta e job-ul meu. Sunt bani munciți de mine și, evident, toată lumea muncește pentru bani. Eu nu vreau să creez probleme clubului Dinamo, știu situația actuală cu FIFA, cu transferurile.
Ca să înțelegi, când am încheiat contractul, în 2021, trebuia să primesc două salarii restante, dar și bonusul din acel sezon (n.r. – 2020-2021) pentru salvarea de la retrogradare. Bine, aveam și un bonus pentru goluri marcate, dar am punctat o dată (n.r. – într-o victorie 2-1 cu Viitorul).
Mai aveam de primit acest bonus, atât. Cum l-am primit, am semnat actele și au rezolvat cu mine”, a declarat Albentosa, pentru ProSport.
Aceștia sunt jucătorii: Adam Nemec, Janusz Gol, Ante Puljic, Raul Albentosa și Joseph Akpala, cei care au câștigat litigiile și au de primit, în total, 570.000 euro.
În stagiunea 2020-2021, Dinamo a încheiat sezonul regular pe locul 14, la un punct de Hermannstadt, locul 15, și două de Poli Iași, locul 16, ambele retrogradabile. În play-out, „câinii” s-au salvat după o serie de șase meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care cinci victorii la rând. Sezonul a fost terminat pe locul 11, cu 31 de puncte acumulate.
De asemenea, în Cupa României, Dinamo a părăsit competiția în faza semifinalelor. Astra Giurgiu a avut câștig de cauză la penalty-uri. În tur, la Giurgiu, a fost 1-0 pentru Astra, iar în retur, pe centralul din Ștefan cel Mare, câinii au egalat situația.
După 120 de minute în care egalitatea tur-retur a persistat, s-a trecut la executarea penalty-urilor. Albentosa, de altfel, a fost primul ”câine” care a executat și a marcat. Totuși, ratările lui Mihaiu și Nepomuceno au fost fatale pentru dinamoviști. Astra s-a calificat în ultimul act, pierdut în fața Universității Craiova, 3-2.
12 meciuri a bifat Albentosa la Dinamo, în Liga 1 și Cupa României.
93 de meciuri a bifat Raul Albentosa În LaLiga, pentru Eibar, Malaga și Deportivo La Coruna.
CITESTE SI:
Dorin Iacob continuă atacurile la adresa acționarilor lui Dinamo
Oficial I Dinamo are un nou director la academia de copii și juniori
Un gând despre &8222;Dinamo, un nou pas către ridicarea interdicției la transferuri&8221;