FCSB a semnat contractul de închiriere a stadionului ”Arcul de Triumf”, care va găzdui duelul cu Dinamo din etapa a doua a SuperLigii, sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30.

Astăzi, după semnarea contractului de închiriere, administratorii arenei au publicat pe pagina oficială de Facebook a Complexului Sportiv Național ”Arcul de Triumf” un mesaj prin care îi roagă pe suporterii celor două echipe să adopte un comportament civilizat.
De asemenea, cei care se ocupă cu administrarea stadionului au subliniat că meciul dintre FCSB și Dinamo este o partidă cu un grad de risc ridicat.
”Este un meci cu un grad de risc extrem de ridicat, după cum au declarat chiar reprezentanții Jandarmeriei.
Știm cu toții rivalitatea dintre cele două echipe de fotbal și mai ales îndârjirea suporterilor înfocați. În acest moment, sperăm însă, că-și vor susține jucătorii într-un mod civilizat, că ne vom bucura cu toții de un regal fotbalistic și bucuria acestui meci nu va fi umbrită de incidente pe teren și în tribune.
Ne dorim de asemenea să savurăm victoria câștigătorilor, sau după caz, să primim înfrângerea cu demnitate fără să ne răzbunăm pe scaune și fără să vandalizăm stadionul, care ne dorim să fie în viitor gazda și altor competiții sportive menite să ne aducă bucurie.
Dragi suporteri, vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de fotbal”, au scris administratorii stadionului Arcul de Triumf, pe pagina de Facebook.
Repartizarea biletelor pentru meciul FCSB – Dinamo
7.500 de bilete vor fi puse la vânzare pentru acest meci. Din acest total, 375 vor reveni dinamoviștilor (care vor acoperi 5% din capacitatea totală a stadionului).
Stadionul ”Arcul de Triumf” are o capacitate totală de 8.207 de locuri. Construcția acestei arene, finalizată în decembrie 2020, a costat 37 de milioane de euro, adică, o medie de 4.508 euro pe fiecare loc.
De altfel, această arenă este cea mai scumpă din România, raportat la preț și capacitate.
CITESTE SI:
Dinamo se pregătește de majorarea de capital. Când se va produce
Deces în familia Dinamo: ”Odihnește-te în pace, Prietene!”
Video I Revenire de SENZAȚIE în Ștefan cel Mare: ”Ar fi formidabil să reușim”
Un gând despre &8222;Administratorii Arcului de Triumf, mesaj pentru suporteri înainte de FCSB – Dinamo&8221;