Eugen Voicu și Andrei Nicolescu au preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Dorin Șerdean, iar clubul l-a ”pierdut” de curând pe Cornel Dinu din structură, după ce Mister a ales să renunțe la cota de acțiuni pe care o deținea.

Eugen Voicu, a vorbit despre Cornel Dinu și recunoaște că a fost o greșeală că nu s-au purtat discuții cu legenda dinamovistă, astfel încât să se evite această situație.
”Nu am discutat cu domnul Cornel Dinu și nu am știut că și-a vândut acțiunile (n.r. deținea 0,0313% și le-a dat fanilor de la Dinamo Socios).
Probabil că am făcut o greșeală, dar, așa cum am spus, noi suntem câțiva oameni acum, clubul Dinamo trebuie reconstruit, sunt foarte multe lucruri de pus la punct și probabil timpul e principala resursă care ne lipsește.
(n.r. Dacă ați făcut o greșeală, veți încerca să o remediați?) Sigur că da”, a spus Eugen Voicu, în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la ProSport, ”EXCLUSIV DINAMO”.
Programul complet al etapelor doi și trei din Liga 1
ETAPA 2
Vineri, 21 iulie
Ora 18:30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC U Craiova 1948
Ora 21:30 UTA Arad – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 22 iulie
Ora 18:30 Farul Constanța – FC Voluntari
Ora 21:30 FCSB – DINAMO
Duminică, 23 iulie
Ora 18:30 Politehnica Iași – FC Hermannstadt
Ora 21:30 Universitatea Cluj – FC Rapid 1923
Luni, 24 iulie
Ora 18:30 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 20:30 Universitatea Craiova – Oțelul Galați
ETAPA 3
Vineri, 28 iulie
Ora 18.30 FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj
Ora 21.30 FC Rapid 1923 – FC Botoșani
Sâmbătă, 29 iulie
Ora 18.30 FC Hermannstadt – UTA Arad
Ora 21.30 Oțelul Galați – FCSB
Duminică, 30 iulie
Ora 18.30 Farul Constanța – Politehnica Iași
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova
Luni, 31 iulie
Ora 18.30 Petrolul Ploiești – FC Voluntari
Ora 21.30 DINAMO – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Noile abonamentele pentru acest sezon s-au pus în vânzare!
Dinamo a pus în vânzare nu mai puțin de 5858 de abonamente pentru meciurile ce se vor disputa pe stadionul Arcul de Triumf. Spre deosebire de anii precedenți, și suporterii dinamoviști din diasporă își pot achiziționa un abonament pentru a ajuta clubul, la un preț unic, cu reducere, dar acesta va fi disponibil doar pentru meciurile disputate pe Arena Națională.
Abonamente emise de Dinamo 1948 pentru noul sezon se pot achiziționa de pe platforma online bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului nostru, prețurile fiind între 375 lei (peluze) și 1.500 lei (tribuna VIP).
PREȚURI ABONAMENTE:
Tribuna 1: 800 lei;
Tribuna 2: 600 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenți și pensionari): 540 – 600 lei;
Peluza PCH: 375 lei;
Peluza Sud: 375 lei;
Abonament Diaspora: 450 lei.
CITESTE SI:
Acord între suporteri pentru bilete la FCSB – Dinamo
Administratorii Arcului de Triumf, mesaj pentru suporteri înainte de FCSB – Dinamo
Dinamo se pregătește de majorarea de capital. Când se va produce
Un gând despre &8222;Prima reacție a conducerii lui Dinamo, după ce Cornel Dinu și-a vândut acțiunile&8221;