Florin Răducioiu REVOLTAT pentru startul dificil de campionat

Dinamo a suferit a treia înfrângere din Superliga. După eșecurile cu Universitatea Craiova, 0-2, și FCSB, 1-1, elevii lui Ovidiu Burcă au pierdut și duelul cu Sepsi OSK, 0-3, la capătul unui meci în care au irosit șanse importante de a marca.

melimeloparis.ro

Dinamo a ratat, Sepsi a marcat. Așa poate fi rezumată disputa de luni, de pe arena Arcul de Triumf.

Analizând prestația lui Dinamo în partida cu Sepsi, Florin Răducioiu a avut un discurs manifest și a criticat în termeni duri ceea ce se întâmplă acum la echipa noastră.

”Îmi place de Burcă. Încearcă să ţină optimismul cât mai ridicat. Echipa nu este de nivelul primei ligi. Nu ştiu, nu cunosc realitatea, este vorba de bani aici. Cu această echipă, Dinamo va avea foarte mult de suferit. Va fi un chin pentru ei să se salveze”, a spus Florin Răducioiu la Orange Sport.

Florin Răducioiu a câştigat un titlu de campion al României cu Dinamo în 1990 şi două Cupe, în 1986 şi 1990. A marcat 31 de goluri în 84 de meciuri.

Ce urmează pentru Dinamo în Superligă

Dinamo caută primul rezultat pozitiv de la revenirea în SuperLiga sâmbătă, 5 august, de la ora 21:30, în partida cu U Cluj.

După Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi, Dinamo se va deplasa la Mediaș pentru duelul cu Universitatea Cluj.

În etapa a cincea, Dinamo va juca din nou pe teren propriu, cel mai probabil tot pe ”Arcul de Triumf”, în compania celor de la FC Botoșani.

Programul ”câinilor” în Liga 1

ETAPA 4

Sâmbătă, 5 august
Ora 21:30 Universitatea Cluj – DINAMO

Bilete pentru meciul cu U Cluj

Sâmbătă, 5 august, Dinamo se deplasează la Mediaș, pentru duelul cu U Cluj, partidă contând în etapa a 4-a. Meciul de pe stadionul ”Gaz Metan” din Mediaş va începe la ora 21:30.

Suporterilor dinamoviști le-au fost repartizată o peluză cu o capacitate de 800 de locuri. ”Câinii” pot achiziționa bilete pentru partida cu U Cluj online, doar în sectorul rezervat fanilor oaspeți.

Un tichet de acces este în valoare de 20 lei.

CITESTE SI:

Care este cea mai mare problemă a lui Dinamo: ”Nu aduc nimic în plus”

Vlad Iacob intervine în ”transferul” lui Ghezali şi Amzăr la Rapid

Ovidiu Burcă reacționează, după ce s-a zvonit că Ghezali și Amzar ar putea pleca de la Dinamo

2 gânduri despre &8222;Florin Răducioiu REVOLTAT pentru startul dificil de campionat&8221;

Lasă un răspuns