Vineri, Dinamo a anunțat transferul portarului Răzvan Began (26 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani.
Goalkeeper-ul este cel de-al nouălea transfer al verii pentru ”Câinii roșii”, după: Denis Politic, Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah, Josue Jamowoo, Adnan Golubovic, Christian Ilic, Lucas și Cristian Costin.
Ovidiu Burcă a fost mulțumit că s-a rezolvat transferul și a explicat de ce a insistat pentru transferul portarului trecut în ultimii ani pe la Sepsi.
”Da, am discutat cu Răzvan Zăvăleanu și cu Vlad Iacob, mă bucur că s-a găsit o soluție, pentru că am fi riscat mult fără să rămânem cu un al treilea portar, nu mi-aș fi dorit să mi-l asum. Am văzut multe în fotbal, am vrut să fim acoperiți pe postul de portar. Avem trei portari buni, valoroși și cred că suntem foarte bine în poartă”, a spus Ovidiu Burcă despre noul transfer, Răzvan Began, în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9”, de pe PlaySport.
Transferul lui Răzvan Began la Dinamo a fost la un moment dat de a intra în impas.
350.000 de euro este cota de piață a lui Răzvan Began, potrivit Transfermarkt
CITESTE SI:
Dinamo vrea să schimbe stadionul: ”Din septembrie să jucăm acasă”
Video I Concluziile lui Ionuț Lupescu la debutul în noul sezon a lui Dinamo
2 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă, mulțumit de venirea lui Began&8221;