DEZVĂLUIRE! Ce are de gând să facă noul acționar al lui Dinamo cu acțiunile din Ștefan cel Mare

Dinamo București a reușit să coopteze în acționariat, un nou om de afaceri.

Cel mai nou acționar al clubului, Andrei Cionca, a preluat o cotă simbolică de la ”Dinamo Socios”. Mai exact 28 din acțiunile care i-au aparținut lui Cornel Dinu.

Acesta, a dezvăluit că își dorește ca această aventură a sa în acționariatul alb-roșu să conducă spre un procent final de 10 procente din totalul acțiunilor, pe care să îl lase moștenire.

”Intenția mea este ca din clubul acesta pe care îl iubesc din copilărie – nu mă uit deloc la profit, nu cred că în următorii cinci ani, când clubul se stabilizează, poate fi vorba despre profit, nu știu dacă în 10 ani – dar obiectivul meu este ca atunci când se termină toată povestea…

Eu gândesc pe termen foarte lung, mi-ar plăcea să rămân cu un procent de 10 la sută, pe care să îl las moștenire copiilor mei. Cu povestea că «tatăl vostru s-a implicat, a salvat», cum am făcut de altfel cu multe companii românești. Acesta este rolul meu aici.

Pot să fiu acționarul ancoră la început, iar pe credibilitatea mea și pe aportul meu și pe saltul meu alături de voi în bazin – unde nu știm dacă este sau nu apă – să putem să putem să atragem pe forța modelului și alții”, a spus Andrei Cionca, în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Prosport, ”Exclusiv Dinamo”.

Cine este Andrei Cionca

Interesul lui Cionca pentru Dinamo este mai vechi. Doar că până acum nu s-a ajuns la niciun acord între el și factorii de decizie de la club. Cionca este CEO și co-fondator Impetum Group, care a luat ființă în 2020. Conform ZF și Bussines Magazin, Cionca a absolvit cursurile Facultăţii de Drept ale Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj.

El ocupă locul 22 în acest clasament, în urma voturilor primite de la reprezentanţii mediului românesc de afaceri.

Acționariatul lui Dinamo este următorul

• 80,77 % – cota deținută de Red&White

• 12,06 % – cota deținută de Asociația Peluza Cătălin Hîldan

• 7,03 % – cota deținută de Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo (”Dinamo Badea”)

• 0,03 % – cota deținută de Dinamo Socios și Andrei Cionca

• 0,01 – cota deținută de Dorin Șerdean prin ”Lotus”

CITESTE SI:

Andrei Cionca, noul acționar al lui Dinamo, a explicat de ce nu a intrat în acționariat de la început

Costin Amzăr la națională: ”Din punct de vedere defensiv, jucătorul impune”

Cosmin Moți bucuros în urma victoriei lui Dinamo: ”Au jucat foarte bine”. Cine sunt cei trei jucători care l-au impresionat pe dinamovist

Un gând despre &8222;DEZVĂLUIRE! Ce are de gând să facă noul acționar al lui Dinamo cu acțiunile din Ștefan cel Mare&8221;

Lasă un răspuns