Avancronică I Dinamo București – Petrolul Ploiești

Dinamo o va înfrunta sâmbătă seară, pe teren propriu, pe Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru a 7-a etapă a SuperLigii.

Dinamo va primi sâmbătă seară, de la ora 21:45, vizita celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru a 7-a etapă a SuperLigii.

Înaintea acestei partide, dinamoviștii sunt pe locul 10, cu 7 puncte, în timp ce ploieștenii ocupă a treia poziție a clasamentului, cu 11 puncte, ambele echipe având 3 etape consecutive fără înfrângere.

Nimeni nu credea că acest meci îi va găsi pe ploieșteni pe podiumul Superligii (loc 3, 11 puncte, golaveraj 11-9).

După cum iarăși nimeni nu credea că după startul acela dezastruos, cu eșecuri în primele 3 runde, Dinamo va aduna 7 puncte în următoarele 3 etape, va părăsi ultimul loc în clasament și va urca spre mijlocul ierarhiei (acum pe locul 9, 7p, golaveraj 6-10).

Este un duel de tradiție care găsește cele două combatante în plin urcuș. Motiv ca tribunele să fie pline și atmosfera de pe ”Arcul de Triumf” extraordinară.

Dinamo București prestează un joc destul de bun în ultima vreme. Cu Botoșaniul (1-0) Politic a marcat golul victoriei în minutul 90+5, la Voluntari (3-2) atât golul victoriei, cât și ratarea penalty-ului de către gazde s-au petrecut în minutele de prelungire. Așadar, Dinamo pare echipa finalurilor de meci.

Încă nu poate fi folosit experimentatul stoper brazilian Lucas Araujo (31 de ani), care, nefiind comunitar, întâmpină ceva dificultăți cu ”cartea verde”. Dar probabil că în defensivă, lângă Patriche, va intra fostul căpitan, Giafer, pentru că togolezul Homawoo, folosit la Voluntari, nu s-a dovedit prea sigur, comițând și acel penalty din prelungiri, ratat de localnici.

Ghezzalli și-a revenit, dar totuși nu credem că va intra din primul minut. Neluț Roșu nerefăcut, așa că Ovidiu Burcă va apela în atac tot la Goncalo Gregorio, iar la mijloc, ca închizător, la francezul Quentin Bena, folosit stoper în primele etape.

Bilete pentru meciul cu Petrolul

Partida se va juca cu CASA ÎNCHISĂ!

De partea cealaltă, Petrolul Ploiești, după un început ezitant și neproductiv de sezon, în ultimele etape Petrolul a explodat efectiv, cele 3 victorii la rând obținute (cu Farul, 3-2, la Rapid, 2-0, și cu FCU Craiova,4-3) dezvăluind-ne una dintre cele mai în formă formații din Superliga.

Petrolul nu doar că învinge în serie, dar dă și goluri multe. Cu 11 reușite până acum, împarte fotoliul de lider în ierarhia productivității cu FCU și cu U Cluj.

Față de partida cu oltenii, va reintra fundașul dreapta Doua, absent atunci. În rest, Florin Pârvu probabil că va recurge la aceeași formație ca și cea de vinerea trecută, cu Jair, Irobisso și Gicu Grozav pe post de catalizatori ai atacurilor.

În continuare Musi va acoperi regula U21, ceilalți pretendenți fiind sub valoarea lui.

Aceasta este, după 8 ani, prima ediție în care cele două cluburi de mare tradiție se reîntâlnesc la nivelul primului eșalon. Când a fost Dinamo, a lipsit Petrolul, și invers. În ultima vreme s-au disputat doar două amicale, 3-2 și 1-1, ambele cu Dinamo în postura de gazdă.

ECHIPE PROBABILE

DINAMO: Golubovic – G. Moura, Patriche, Giafer, Amzăr – C. Costin, G. Larrucea, Q. Bena, A. Bani – D. Politic, Goncalo Gregorio;

Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers, Țicu – Jair, T. Seto, Hanca – Grozav, Irobiso, Musi.

Partida va fi arbitrată de Călin Iulian, ajutat de Marinescu Vasile și Mitruţi Daniel.

Arbitrajul video va fi analizat de Cojocaru Adrian Viorel și Vatamanu Cosmin.

Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Partida va fi televizată de: DigiSport, OrangeSport și PrimaSport.

CITESTE SI:

Dinamo, decimată în meciul cu Petrolul: ”În mod normal n-ar fi trebuit să se afle”

Metaloglobus cere amânarea meciului cu Dinamo

Ovidiu Burcă, vrea un Dinamo eficient în meciul cu Petrolul

2 gânduri despre &8222;Avancronică I Dinamo București – Petrolul Ploiești&8221;

Lasă un răspuns