Constrânși de situație, oficialii lui Dinamo continuă lupta cu administratorii stadioanelor: ”Nu s-a putut pe niciunul din zece”

După venirea noilor acționari și aprobarea planului de reorganizare, lucrurile păreau că s-au mai liniștit la Dinamo, însă problemele continuă.

”Câinii” au primit o veste mai puțin plăcută ieri din partea administrației stadionului ”Arcul de Triumf”, fiind dat un răspuns inițial în care s-a anunțat faptul că nu putem disputa meciul de vineri cu Farul Constanța, pe stadionul de lângă mănăstirea Cașin. Partidă contând pentru etapa a 10 – a, din SuperLiga României.

Motivul neoficial: Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, împreună cu acționarul majoritar din Ștefan cel Mare, Andrei Nicolescu au criticat administrația stadionului ”Arcul de Triumf”, pentru gestionarea gazonului acestuia. Lucru deranjant pentru aceștia.

Declarațiile nefericite oficialilor dinamoviști au fost sancționate chiar și de noi, deoarece ne-am dat seamă că ”nefericiții” prin cele spuse vor afecta activitatea clubului nostru.

Motiv oficia: Echipa națională de fotbal feminin o va întâlni pe Finlanda, în Nations League, iar partida se va desfășura pe ”Arcul de Triumf” marți, de la 19:00. Chiar dacă sunt două zile între cele două partide, există un proces necesar pentru refacerea gazonului, astfel că dinamoviștii sunt nevoiți să își găsească o nouă ”casă”.

Acum, președinte al lui Dinamo, Andrei Nicolescu a avut un mesaj pe pagina personală de facebook în condițiile în care se caută solutii pentru meciul cu Farul.

”Fairplay, zero din zece!

De zece zile, Dinamo cauta un stadion pentru a disputa meciul cu Farul.

Am vorbit, direct sau indirect, cu cei care administreaza zece stadioane. Din Bucuresti si nu numai. Nu dau exemple, ma refer la fenomen, nu la cazuri punctuale.

Am ales, evident, doar stadioane disponibile in ziua respectiva. Nu s-a putut sa jucam pe niciunul dintre cele zece. In unele cazuri, din motive temeinice, in altele… din alte motive.

Dar, repet, nu s-a putut pe niciunul din zece.

Vorbim de arene construite din bani publici, care ar fi incasat o chirie semnificativa si care ar fi oferit o bucurie binemeritata catorva zeci de mii de suporteri. Intr-un asemenea context, un raspuns favorabil parea un reflex firesc si rational din punct de vedere financiar, administrativ, sportiv. Si, totusi, raspunsul favorabil a intarziat sa apara.

Nu acuz pe nimeni. Inertia ostilitatii din societatea noastra nu a fost inventata in fotbal. Traim intr-un colt de lume in care capra vecinului trebuie sa moara cu orice pret, inclusiv cu pretul propriei capre. De regula, privirile aruncate peste gard sunt incarcate cu frica, ura, invidie sau dispret. Succesul celuilalt deprima, in loc sa motiveze.

Obsedati sa ne demolam reciproc, in loc sa construim impreuna, n-ar trebui sa ne miram ca am devenit irelevanti in competitie cu cei pentru care fairplay-ul nu e doar o lozinca sau un drept discretionar, ci o obligatie, un mod de viata.

Sunt convins ca vom gasi o solutie pentru meciul cu Farul. Trebuie sa gasim. Mereu gasim.

Si, in ciuda acestui “zero din zece”, cred ca, impreuna cu celelalte cluburi, putem reusi sa construim solidar un campionat intern puternic si relevant la nivel international.

Actionand rational si cu fairplay. “Unu din zece” i-ar putea “contamina” si pe ceilalti noua”, se arată în mesajul emis de Andrei Nicolescu.

Dinamo, pe Giulești? Fanii Rapidului nu sunt împotrivă: “Și ei ne-au primit”

Fără stadion cu 4 zile înainte de meciul cu Farul Constanța, Dinamo ar fi primită cu brațele deschise pe arena rivalei din capitală.

Anunțul a fost făcut de liderul galeriei din Giulești, Liviu Ungurean, care a spus că, din punctul de vedere al suporterilor rapidiști, ei nu ar fi împotriva închirierii stadionului echipei Dinamo.

Cel poreclit “Bocciu” amintește că Dinamo București a fost la rândul ei amabilă cu Rapid, în urmă cu mai mulți ani.

“Nu trebuie să mă întrebați pe mine, nu galeria dictează în Giulești. Totuși, dacă ni s-ar cere o părere, noi n-am avea nimic împotriva.

Și ei ne-au primit, când jucam la Liga 4, să jucăm în Ștefan cel Mare. Nu cred că am putea noi să le punem piedică. Clubul Sportiv sau cine manageriază stadionul se ocupă, ei decid”, a spus Liviu Ungurean.

Ovidiu Burcă: ”Avem stadioane frumoase, dar nu știm să întreținem gazonul!”

Recent, după meciul cu Petrolul, scor 1-1, Ovidiu Burcă s-a declarat nemulțumit de starea gazonului de pe ”Arcul de Triumf”.

”Trebuia să ne adaptăm puțin jocul. Am făcut o eroare pe care noi nu o facem. Dar e greu. Am pregătit meciul pentru un joc direct. Din păcate, avem automatisme pe care le-am format în timp. Nu prea a fost prea mult fotbal. A fost o încercare a jucătorilor de a se ține în echilibru.

Au fost foarte multe greșeli de ambele părți. Le-am spus jucătorilor să își adapteze crampoanele pentru această suprafață. Se întâmplă. Asta e situația. Am încercat să schimbăm multe azi.

Rămân cu un gust amar să văd cea mai bună suprafață de teren din România să fie cea mai…

Credeți că ne întreabă cineva că nu corespund standardele? Avem stadioane frumoase, dar nu știm să întreținem gazonul. Fiecare stadion avea un îngrijitor. Ei trăiau acolo, îngrijeau iarba, vorbeau cu ea. Acum avem fel și fel de firme și uitați ce se întâmplă”, declara Ovidiu Burcă la finalul partidei cu Petrolul.

Dinamo, fără “casă” pentru meciul cu Farul Constanța. Ce variante ar fi

Variantele pe care Dinamo le-a luat în considerare pentru meciul cu Farul au picat una după alta.

“Ilie Oană”, casa Petrolului, din informațiile primite de noi, nu ar putea să fie gazdă pentru “câini”, “pentru că nimeni din oraș nu ar fi de acord ca Dinamo să joace la Ploiești”.

Soluția Ghencea pică din start, din cauza rivalității istorice, iar arenele din Clinceni, Mioveni și Giurgiu nu există omologare pentru partide de Liga 1.

Acest impediment este însă ușor rezolvabil, fiind doar o simplă formalitate de îndeplinit din partea LPF.

Pentru stadionul din Chiajna, unul pe placul suporterilor dinamoviști, nu a existat încă o cerere pentru disputarea partidei cu Farul.

În lipsă de soluții, oficialii lui Dinamo au vorbit chiar și pentru arena din Sibiu, însă din cauză unor anumite datorii nu s-ar putea face închirierea.

Un alt aspect de menționat, cu privire la arena din Mioveni și cea din Târgoviște este că ambele echipe locale au meciuri de jucat sâmbătă de la 11:00, la puține ore după ce dinamoviștii ar disputa confruntarea din Liga 1 contra celor de la Farul Constanța.

  • Dinamo riscă să piardă partida cu Farul la ”masa verde”, deoarece șansele amânării sunt aproape nule.

CITESTE SI:

Stadionul Giulești, noua ”casă” a lui Dinamo? Ultrașii rapidiști anunță o pace istorică

Lucas Alves, impresionat de suporterii dinamoviști la debut său în România

RTZ, replică ironică la adresa avocatei lui Diego Fabbrini

2 gânduri despre &8222;Constrânși de situație, oficialii lui Dinamo continuă lupta cu administratorii stadioanelor: ”Nu s-a putut pe niciunul din zece”&8221;

Lasă un răspuns