În această dimineață, Andrei Nicolescu (46 de ani), administratorul special al lui Dinamo, a declarat că au fost purtate discuții cu Ionuț Lupescu (54 de ani) privind viitorul clubului nostru.

La scurt timp după ce s-au vehiculat presupusele negocieri dintre el și Dinamo, Ionuț Lupescu a oferit o primă reacție. Fostul căpitan din Ștefan cel Mare a transmis versiunea sa în legătură cu acest subiect.
Acesta spune că a avut o întâlnire , cu Eugen Voicu, acționarul majoritar al societății Red & White, doar că nu s-a discutat despre o posibilă revenire la Dinamo București.
”Nu e vorba de vreo negociere, m-am întâlnit la stadion cu domnul Voicu și dânsul a dorit să ne cunoaștem mai mult, să stăm de vorbă. A fost o discuție mai pe repede, puneți dumneavoastră ghilimelele, mi-a povestit, în general, de ce a intrat în acest proiect. Inițial, proiectul trebuia să aibă o altă față, după care, cei care ar fi trebuit să fie alături nu au mai fost și a mers singur înainte. Sunt lucruri pe care cred că le-a povestit și domnul Voicu.
E clar, se vede că domnul Voicu este pionier în de-ale fotbalului și m-a rugat să-i explic câteva lucruri: ce înseamnă Dinamo, ADN-ul lui Dinamo, ce înseamnă acest club, ca să înțeleagă ce business a luat. I-am explicat în ce constă forța acestui club și asta a fost tot, o discuție rapidă, nu are nicio legătură cu o negociere. A fost o discuție particulară, la o limonadă, nu a durat nici măcar o oră. Nu așa se fac negocierile”, a declarat Ionuț Lupescu, în exclusivitate pentru ProSport.
În continuare, Ionuț Lupescu a lăsat de înțeles că Andrei Nicolescu a dorit să mai calmeze spiritele de la Dinamo și tocmai de aceea a făcut declarația respectivă.
”Probabil, pe fondul acesta de insuccese, vor să mai potolească anumite reacții.
I-am transmis clar, de la început, că nu am niciun interes la Dinamo, ce-i spun, o fac ca simplu suporter, unul care a crescut acolo. O simplă discuție amicală nu înseamnă că este o negocoere și, din nou, domnul Voicu mi-a părut că este nou, foarte nou în domeniul fotbalului și, poate, că își caută oameni mai buni, se informează, caută idei în stânga și în dreapta.
I-am transmis cu sinceritate că a făcut o mare eroare atunci când a declarat, cred că și domnul Nicolescu, faptul că legendele nu au loc în proiectul lor și cred că și-a dat seama de greșeală. I-am spus că eu, pe lângă că am jucat fotbal, am și studiat, am făcut școala, am făcut un master în relații internaționale și geopolitică, am o expertiză administrativă pe care nu o are nimeni în România fotbalistică. Asta nu înseamnă că sunt și bun.
Cred, însă, că domnul Voicu și-a dat seama de greșeala pe care au făcut-o și că, împreună cu domnul Nicolescu, au subapreciat foștii jucători de la Dinamo. Dânșii sunt oameni veniți dintr-un domeniu care nu are nimic în comun cu fotbalul și este posibil ca acesta să fie motivul acestei reacții”, a mai adăugat Ionuț Lupescu, pentru sursa mai sus citată.
Andrei Nicolescu spunea că au fost purtate discuții cu Ionuț Lupescu
“Este o discuție principială pe care a avut-o domnul Voicu cu domnul Lupescu. Vedem cum putem construi în zona asta. Ce vă pot spune este că a fost o discuție de o oră. Se abordează zone de viziune. Nu vă pot da detalii”, a declarat Andrei Nicolescu.
CITESTE SI:
Critici aspre la adresa lui Andrei Nicolescu și Ovidiu Burcă după eșecul de la Galați
Giani Kiriță pune presiune pe Ovidiu Burcă
Andrei Nicolescu, prima reacție după eșecul cu Oțelul. Care este situația lui Ovidiu Burcă
Un gând despre &8222;Prima reacție a lui Ionuț Lupescu la presupusele negocieri dintre el și conducerea lui Dinamo&8221;