Dinamo a cedat sâmbătă, în fața celor de la Hermannstadt, scor 0-4, în cadrul etapei a 13-a din SuperLiga României.

Înfrângerea usturătoare suferită de ”câini” a provocat reacții în lanț din partea foștilor mari fotbaliști din Ștefan cel Mare.
Ultimul care a comentat situația sportivă dezastruoasă a echipei noastre a fost Ionel Dănciulescu.
Fost jucător și conducător la Dinamo, a avut un discurs categoric referitor la situația în care se află clubul.
”Danciu-Gol” cere conducerii lui Dinamo să ia măsuri urgente pentru a redresa clubul aflat acum pe locul 15 în Superligă, loc direct retrogradabil.
”Va fi foarte greu să ajungă pe locurile de baraj. În momentul de față, situația nu e foarte bună. Orice e posibil, dar… Mi se pare foarte puțin să dai 8 goluri până acum. Și să iei 24 de goluri. E o problemă!
Plecarea lui Ovidiu Burcă nu e o soluție. Ar trebui ca cei de acolo să facă un plan pentru ce se va întâmpla din iarnă înainte, ca să salveze ce mai e de salvat.
Da, a fost acea problemă cu bugetul, nu e se știa dacă trece planul de organizare, nu existau bani de transferuri… Acum ar trebuie să existe! Dacă vrei să salvezi echipa de la retrogradare. Dacă aduci iar jucători liber, care nu confirmă, așa cum s-a întâmplat cu mulți aduși… Și încă nu a fost rezolvat problema atacantului.
Dacă nu ai jucători de calitate, trebuie să compensezi prin altceva. Trebuie să ai atitudine. Dacă joci ca în prima repriză cu CFR Cluj, atunci o să ai șanse și cu acest lot”, a spus Ionel Dănciulescu.
Ovidiu Burcă, reconfirmat în funcție
La scurt timp după finalul meciului de la Sibiu, Andrei Nicolescu, președintele și unul dintre acționarii lui Dinamo, a anunțat că la echipă vor apărea schimbări. Nu pe banca tehnică, pentru că Ovidiu Burcă a fost numit ”punct fix”.
Foarte probabil, schimbările anunțe de Andrei Nicolescu sunt la nivelul lotului de jucători.
”Îmi cer scuze fiecărui dinamovist care a făcut azi drumul pana la Sibiu. Și tuturor celor care au așteptat acest meci doua săptămâni cu speranța că începem să arătam a echipă competitivă.
Neputința cronică este inacceptabilă. Vor fi schimbări. Ovidiu rămâne punct fix. Fanii au tot dreptul sa își strige revolta. Le datorăm victorii. Etapa următoare trebuie să câștigăm. Trebuie să reîncepem să ne merităm suporterii și istoria. Nu există altă variantă!”, anunțat Andrei Nicolescu.
În urma acestui rezultat, Dinamo continuă seria de meciuri consecutive fără victorie în campionat. Elevii lui Burcă nu au mai câștigat în Superligă din august.
“Câinii” se află pe penultimul loc al clasamentului, doar FC Botoșani fiind sub aceștia.
Etapa următoare, Dinamo o întâlnește pe Poli Iași, pe teren propriu, vineri de la ora 20:30.
Biletele pentru meciul cu Poli Iași
Partida dintre Dinamo București și Poli Iași, se va disputa pe Arena Națională, vineri, 27 octombrie, la ora 20:30 și contează pentru etapa a 14-a din Superliga României.
Așadar, Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Tribuna 1 VIP 1: 120 lei;
Tribuna 1 VIP 2: 80 lei;
Tribuna 2: 35 lei;
Family Zone: 35 lei;
Tribuna 2 (elevi, studenti, pensionari): variază între 35 și 24,50 lei;
Peluză: 25 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.
Programul caselor de bilete:
Joi (26/10)
Interval orar: 12:00 – 20:00. Acestea se pot procura de pe Pierre de Coubertin.
Vineri (27/10)
Interval orar: 16:00 – 21:30. Acestea se pot procura de pe Maior Coravu și Pierre de Coubertin.
CITESTE SI:
Florin Prunea tună și fulgeră la adresa jucătorilor lui Dinamo
Scut în jurul lui Burcă: ”Nu se poate da vina doar pe Ovidiu Burcă”
Conducerea lui Dinamo a anunțat noi schimbări la echipă după eșecul cu Hermannstadt
Un gând despre &8222;Ionel Dănciulescu, discurs categoric referitor la situația lui Dinamo. Cerințe adresate conducerii clubului&8221;