Primul fotbalist luat în vizor de Dinamo pentru mercato-ul din iarnă

Dinamo traversează un moment foarte greu din punct de vedere sportiv, iar conducere și antrenorul clubului nostru fac strategia pentru campania de transferuri din iarnă.

Președintele și acționarul lui Dinamo, Andrei Nicolescu a anunțat că vor fi aduși 4-5 jucători cu valoare individuală de 400-500.000 euro.

Potrivit, ProSport, un astfel de jucător a fi Ronaldo Deaconu. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani, este o mai vechet țintă pentru Dinamo București.

Conform transfermarkt, fostul mijlocaș de la Gaz Metan, evoluează, în prezent, în primul eșalon din Polonia, la Korona Kielce (locul 14) și mai are contract cu polonezii până în vara lui 2024. Deaconu a bifat, în această ediție, 14 partide și a reușit să înscrie de trei ori în campionat, o dată în cupă și a furnizat și o pasă decisivă.

În acest moment, pista Deaconu a fost deja deschisă între factorii decizionali de la Dinamo, însă ultimul cuvânt îl are, așa cum s-a întâmplat și în cazul legitimărilor din vară, Ovidiu Burcă, cel care vrea să cântărească foarte bine variantele propuse de departamentul de scouting.

Chiar dacă în ultimul timp, în urma rezultatelor nesatisfăcătoare s-a vorbit de îndepărtarea sa, Ovidiu Burcă rămâne, în continuare, omul cu decizia, tehncianul urmând să aibă ultimul cuvânt pentru jucătorii selectați de departamentul de scouting condus de directorul sportiv Gabi Glăvan.

Dacă în vară tehnicianul în vârstă de 43 de ani a validat transformările din lot și s-a declarant mulțumit de jucătorii care au venit, în prezent, antrenorul are pe buze și a cerut, răspicat, ”calitate”.

9 jucători a adus Dinamo, în vară, din postura fotbaliștilor liberi de contract. Portarii Adnan Golubovic și Răzvan Began, fundașii Cristi Costin, Josue Homawoo și Lucas Alves, mijlocașii Christian Ilic, Dennis Politic și atacanții Gonzalo Gregorio și Hakim Abdallah.

La ultima sa apariție în fața presei, Andrei Nicolescu, acționar Red&White și administrator special SC Dinamo 1948 SA a transmis că, din punctul său de vedere, un singur ”transfer” realizat la începutul sezonului a confirmat până în momentul de față, portarul sloven Adnan Golubovic.

CITESTE SI:

Oficial I Nou parteneriat pe plan sportiv la Dinamo București

Ionuț Negoiță, îngrijorat pentru situația în care se află ”câinii”

UEFA a anunțat în mod oficial unde se va disputa meciul Israel – România

2 gânduri despre &8222;Primul fotbalist luat în vizor de Dinamo pentru mercato-ul din iarnă&8221;

Lasă un răspuns