Dinamo se pregătește de partida cu craiOLGUȚA și implicit de cele trei puncte care poate contribuii la redresarea echipei.

Partida din etapa a 16-a, este programată să se dispute, duminică, 12 noiembrie, de la ora 16:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco”.
”Câinii” își doresc să iasă din zona retrogradării, acolo unde s-au împotmolit de mai multe săptămâni.
La conferința de presă premergătoare partidei, Gabriel Moura (35 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Ovidiu Burcă.
Elevii antrenați de Ovidiu Burcă, sunt fără victorie de aproape trei luni în campionat! Ultimul succes a fost pe 19 august 2023, când s-au impus cu 3-2 pe terenul celor de la FC Voluntari. Au urmat trei rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.
Dinamo e într-o situație ingrată în clasament, e pe locul 15, cu 10 puncte, iar Ovidiu Burcă, ajungând să fie hulit de suporterii dinamoviști.
Astfel, va fi o nouă șansă pentru Burcă de a se salva sau de a-și pierde tot creditul în fața fanilor ”câinilor”. Așadar, Moura consideră că nu e vina lui Ovidiu Burcă pentru parcursul echipei și încearcă să ia presiunea de pe umerii antrenorului.
Fundașul din Ștefan cel Mare, a prefațat partida de duminică și promite că atât el cât și colegii săi, vor dorii să obțină cele trei puncte.
”Va fi foarte greu. Suntem într-o situație grea. Vom munci din greu să revenim. Cred că putem face mai multe. Muncim pentru asta. La Dinamo e mereu presiune. Știm toți ce înseamnă acest tricou. Aici, daca nu ai rezultate, normal că e presiune. Suntem conștienți de asta.
Despre noul lor antrenor? E posibil ca jucătorii lor să dea mai mult pentru a demonstra că merită să joace. Nu ne interesează ce face Craiova, noi suntem focusați la ceea ce avem noi de făcut. Nu suntem departe de cluburile de deasupra noastră. Dinamo poate juca la un nivel mai mare, fanii așteaptă asta.
Trebuie să muncim să ducem Dinamo acolo unde e normal să fie. Nu mă focusez la ceea ce oamenii zic, prefer să mă focusez la meciurile noastre. Să fim mai buni și să caștigăm meciurile.
Pentru mine, Burcă e antrenorul potrivit pentru Dinamo. Responsabilitatea e a noastră, nu joaca antrenorul. Noi trebuie să dăm mai mult”, a declarat Gabriel Moura la conferința de presă.
• 69 de meciuri are Moura la Dinamo. E al treilea străin din istoria clubului ca număre de prezențe, după Djakaridja Koné și Demollari.
Ovidiu Burcă: ”Eu nu renunț niciodată”
”S-a terminat prima parte a sezonului. Întâlnim iar Craiova. E un bun prilej să vedem cât am evoluat. La ei s-a schimbat antrenorul, și la jucători se va schimba ceva. Meciul va fi cât se poate de disputat. Știu că e o situație delicată, trebuie să rămânem optimiști. Ultimul meci ne dă speranțe, simt că echipa are fortă. S-au întâmplat lucruri care ne arată că începem să fim o echipă.
Cu UTA am făcut o partidă solida. Trebuia să luăm măcar un punct. A fost o decizie confuză a arbitrilor care a facut să nu luăm punct sau puncte. Acest lot a trecut prin multe, echipele nu se fac peste noapte. E momentul să facem puncte. Nu simt presiunea plecării. Oamenii mă pot critica.
Sunt și critici de care trebuie să țin cont, unele sunt de la oameni care au realizat puține în fotbal, așa că acele critici nu ajung la mine. Am transmis entuziasm echipei. Am spus-o și după meciul de la Oradea că eu în viată nu am obtinut lucruri ușor. Asa că eu nu renunț niciodată.
Am soluții, energie, entuziasm. Eu nu simt că e un meci decisiv pentru mine”, a declarat Burcă la conferința de presă.
Următoarele 5 meciuri pe care le mai are de jucat Dinamo
12 noiembrie
Universitatea Craiova – DINAMO
25 noiembrie
DINAMO – FCSB
2 decembrie
Sepsi – DINAMO
6 decembrie
DINAMO – Oțelul (grupele Cupei României)
9 decembrie
DINAMO – Universitatea Cluj
CITESTE SI:
Video I Claudiu Vaișcovici, dezamăgit de conducere: ”Multă vorbă, fapte zero!”
Andrei Cristea are încredere în Ovidiu Burcă: ”Merită încredere”