Dinamo a fost învinsă de U Cluj, scor 0-1, în cadrul etapei a 19-a din SuperLiga României.
Singura reușită a partidei a venit în minutul patru, atunci când Dan Nistor a marcat din pasa lui Daniel Popa.
A fost a treia partidă în care Zeljko Kopic a condus-o pe Dinamo, după eșecul cu Sepsi Sfântu Gheorghe (1-2) și remiza cu Oțelul Galați (3-3) din Cupa României.
În urma eșecului cu U Cluj, Dinamo a ajuns la 15 meciuri consecutive fără victorie, în toate competițiile.
La conferința de presă de la finalul partidei, Zeljko Kopic a analizat jocul lui Dinamo de pe Arcul de Triumf.
”E greu să accepți acest rezultat, după primele minute în care nu ne-am descurcat, am vrut să jucăm cu energie, cu intensitate, nu am făcut asta și am primit gol. După aceea, am fost mai buni, am controlat jocul, am avut ocazii, în prima repriză cred că am fost în jumătatea adversă, nu le-am oferit mingea, nu am reușit însă să înscriem din ocazii. Apoi am început repriză a două cu o ocazie mare.
Am încercat tot, am pus mai mulți jucători ofensivi, am avut câteva șanse excelente, nu am marcat și nu e ușor per total. Jucătorii au dat tot ce au avut, toată lumea e dezamăgită, trebuie să analizăm totul, să vedem ce putem face și să pregătim meciul cu Botoșani.
U Cluj este o echipă bună, care are calitate, nu puteam să ne creăm mai multe ocazii, un am marcat din ele. Îi înțeleg p ejucatori, au probleme mentale, discutăm zi de zi, încercăm să ridicăm nivelul, dar când ești în această situație, nu este ușor, dar nu pot să mă plâng de prea multe lucruri, au dat totul cu U Cluj.
Jucătorii sunt profesioniști, trebuie să caute modalități să fie mai buni, nu este ușor, aici e Dinamo, presiunea e mare, fiecare meci aduce un plus. E greu ceea ce se întâmplă.
Dacă înscrii 10 goluri, ai mari probleme, dar muncim, încercăm, cu Oțelul am înscris de 3 ori, am avut ocazii, dar nu am marcat. Trebuie să continuăm să muncim și să dăm totul.
Am văzut și lucruri pozitive, reacția a fost bună, dar nu a fost suficient pentru a obține ceea ce ne dorim”, a declarat Zeljko Kopic în cadrul conferinței de presă.
Antrenorul croat a comentat și reacția fanilor dinamoviști. Aceștia după fluierul final, au început să scandeze și să îi huiduie pe jucătorii lui Dinamo. Capul de afiș al ”uralelor de bine”, a fost Andrei Nicolescu, președintele, acționar, femeie de serviciu, instalator, paznic, antrenor, ofițer de presă și multe altele de la Dinamo București.
”Nimeni nu vrea să vadă Dinamo în zona retrogradării, presiunea e normală, depinde de fiecare jucător în parte cum va gestiona situația, trebuie să rămânem uniți și să pregătim următoarele două meciuri. Au dat totul, dar nu a fost suficient.
E greu când comiți astfel de erori, oferim cadouri, astăzi la fel, fac parte din fotbal, trebuie să găsim soluție să le rezolvăm”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.
Video I Conferință de presă Zeljko Kopic, după Dinamo – U Cluj, 0-1
Video I Răbdarea a ajuns la final!
Dinamo și-a propus să obțină puncte în ultimele trei partide din 2023 (n. r. U Cluj, Botoșani și Voluntari), dar se pare că după meciul cu ”frații” din Ardeal, tolba este la fel de goală. Pentru Dinamo urmează meciul cu FC Botoșani. Formația moldoveană, este condamnată la retrogradare, având un punct în spatele lui Dinamo (9 puncte) și ocupând locul 16 în clasamentul Ligii 1.
Partida este programată să se dispute în Moldova, luni, 18 decembrie, de la ora 20:00 și contând pentru etapa a 20-a.
Programul lui Dinamo în ultimele meciuri din 2023
Etapa a 20-a
Luni, 18 decembrie
Ora 20:00
FC Botoșani – DINAMO
Etapa a 21-a
Vineri, 22 decembrie
Ora 20:30
DINAMO – FC Voluntari
Etapa a 22-a
Sâmbătă, 20 ianuarie
Petrolul Ploiești – DINAMO
CITESTE SI:
Dan Nistor anunță că vrea să joace pe noul stadion Dinamo
Cornel Dinu, ironic la adresa lui Zeljko Kopic: ”Căzut din lună”
Un gând despre &8222;Video I Zeljko Kopic, la conferința de presă a tras concluziile după eșecul cu U Cluj&8221;