Ultimatum pentru conducere lui Dinamo

În prezent, Dinamo ocupă ultimul loc în Superliga, cu 16 puncte obținute după 24 de meciuri jucate. Suporterii lui Dinamo s-au săturat de situația în care a ajuns clubul lor de suflet și sunt tot mai nemulțumiți de campania de transferuri pe care Andrei Nicolescu și-a asumat-o, din această iarnă. Astfel, liderii Peluzei Cătălin Hîldan … Continuă să citești Ultimatum pentru conducere lui Dinamo

”Ar fi probabil visul oricărui dinamovist implicarea celor doi titani”

Dinamo este într-o situație delicată în Superligă, după ce a pierdut primele trei meciuri din 2024. ”Câinii” au ajuns pe ultimul loc în Superligă, cu doar 16 puncte, fiind depășită și de FC Botoșani, care are acum 18 puncte. Echipa noastră trebuie să depășească cel puțin două adversare până la finalul play-out-ului pentru a-și asigura … Continuă să citești ”Ar fi probabil visul oricărui dinamovist implicarea celor doi titani”

Ovidiu Burcă regretă plecarea unui atacant din Ștefan cel Mare

Rămas pe ”bancă” după demiterea de la Dinamo București, Ovidiu Burcă (43 de ani), regretă faptul că Dinamo a rupt contractul cu extrema dreaptă, Lamine Ghezali (24 de ani). Mijlocașul francez a contribuit la promovarea ”câinilor” în Superliga sub comanda lui Burcă, dar evoluțiile sale nu au mai fost la același nivel în Superliga. Odată … Continuă să citești Ovidiu Burcă regretă plecarea unui atacant din Ștefan cel Mare

Giani Kiriță a răbufnit la adresa fundașilor lui Dinamo

Dinamo București se confruntă cu o serie de probleme. După o serie de rezultate dezamăgitoare, echipa a ajuns pe ultimul loc în SuperLiga, ceea ce a stârnit nemulțumirea fostului căpitan, Giani Kiriță. Dinamo a suferit o înfrângere dureroasă la Craiova, cu un scor de 1-2 în fața echipei FCU. Această înfrângere a adus echipa pe … Continuă să citești Giani Kiriță a răbufnit la adresa fundașilor lui Dinamo

Marius Niculae, discurs disperat despre situația pe care o traversează Dinamo

Dinamo este într-o situație delicată în Superligă, după ce a pierdut primele trei meciuri din 2024. ”Câinii” au ajuns pe ultimul loc în Superligă, cu doar 16 puncte, fiind depășită și de FC Botoșani, care are acum 18 puncte. Echipa antrenată de Zeljko Kopic trebuie să depășească cel puțin două adversare până la finalul play-out-ului … Continuă să citești Marius Niculae, discurs disperat despre situația pe care o traversează Dinamo

Schimbare majoră în organigrama clubului Dinamo: ”Ar fi fost foarte bun acum!”

Singurul club din România, care nu a falimentat, trece printr-o perioadă dificilă pe plan sportiv. Dinamo București, se situează pe ultima poziție a Superligii și caută să se reorganizeze. Prima țintă fiind aducerea unui director sportiv în Ștefan cel Mare, după alungarea lui Gabrie Glăvan și mutând deciziile finale, unui incompetent, Andrei Nicolescu. După ce … Continuă să citești Schimbare majoră în organigrama clubului Dinamo: ”Ar fi fost foarte bun acum!”

Răzvan Patriche, supărat după încă o înfrângere: ”Vorbim ceva și când vine meciul….”

Dinamo a căzut pe ultima poziție a Superligii la finalul unei zile în care FC Botoșani a întors scorul în derby-ul Moldovei, iar FC U Craiova a câștigat în fața elevilor lui Zeljko Kopic, cu ajutorul a două goluri marcate de Bahassa și Bauza. Dinamo s-a văzut condusă la două goluri diferență în minutul 52 … Continuă să citești Răzvan Patriche, supărat după încă o înfrângere: ”Vorbim ceva și când vine meciul….”

Video I Andrei Nicolescu, trage un semnal de alarmă în cazul lui Iulian Roșu

Cazul Iulian Roșu a fost cap de afiș în ultimele 24 de ore. Miercuri, clubul a fost anunțat că a primit interdicție la transferuri pentru rezilierea unilaterală a contractului lui Roșu. Înainte ca Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, să anunțe că interdicția a fost ridicată, Nicolescu explicat ce s-a întâmplat între Dinamo și mijlocaș. Andrei Nicolescu, … Continuă să citești Video I Andrei Nicolescu, trage un semnal de alarmă în cazul lui Iulian Roșu

Veste bună în Ștefan cel Mare: ”I s-a respins cererea de bani”

Dinamo poate din nou să semneze jucători! Liga Profesionistă de Fotbal anunțase faptul că Dinamo București a primit interdicție la transferuri timp de două perioade de mercato. În fapt, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a hotărât interdicția la transferuri după ce Dinamo București i-a reziliat unilateral înțelegerea lui Iulian Roșu cu clubul din Ștefan … Continuă să citești Veste bună în Ștefan cel Mare: ”I s-a respins cererea de bani”

Planul B nu există la Dinamo: ”Cred în șansa de a ne clasa mai sus”

Dinamo trece printr-o perioadă delicată din punct de vedere sportiv, după ce a pierdut primele meciuri din 2024. ”Câinii” au pierdut și meciul din ultima etapă cu Rapid, scor 1-2 pe Arena Națională, și a rămas cu 16 puncte după 23 de etape. Nici rezultatele din celelalte meciuri nu i-au ajutat pe dinamoviști, care sunt … Continuă să citești Planul B nu există la Dinamo: ”Cred în șansa de a ne clasa mai sus”