Cine va sta pe banca tehnică, azi la amicalul cu Ștefănești

La nici trei săptămâni de la instalare, Claudiu Niculescu își pierde postul. Mircea Rednic se întoarce în Ștefan cel Mare, după ce a fost demis de la Al Faisaly.

„Puriul” s-a înțeles cu șefii lui Dinamo pentru un contract valabil pe doi ani și se discută doar detalii minore legate de atribuțiile exacte pe care Rednic le va avea, susțin surse apropiate de club. Conform gsp.ro, Rednic vrea să-l păstreze pe Claudiu Niculescu în staff. Rămâne însă de văzut dacă Niculescu va accepta, în condițiile în care a fost n umit antrenor principal de numai trei săptămâni, în locul lui Florin Bratu.

Dinamo are programat azi un amical la Ștefănești, dar atât jucătorii, cât și membrii actualului staff sunt total debusolați și așteaptă un semn clar din partea conducerii. Din informațiile apărute, Claudiu Niculescu (42 de ani) va conduce azi amicalul de la Ștefănești, după care își va lua ”la revedere” de la jucători. Mircea Rednic va începe oficial activitatea la Dinamo de mâine, duminică, 14 octombrie.

Revenirea lui Rednic ca principal la Dinamo, este prima mișcare a lui Florin Prunea din funcția de președinte executiv. Fostul mare portar a cerut, încă de la negocieri, aducerea unui antrenor cu experiență, capabil să scoată echipa din criză. De altfel, Prunea a și spus că numirea sa la Dinamo depinde doar de Negoiță, care trebuia să fie de acord cu o singură condiție ce nu avea treabă cu partea financiară.

  • Rednic a lucrat ultima dată pentru Dinamo în sezonul 2015-2016, înainte să treacă la Mouscron, în Belgia.
  • Mircea Rednic, 56 de ani, a câștigat în România doua titluri și o Cupă. Cu Dinamo are un campionat, în 2007.
Reclame