Mesajul de susținere al lui ”Il Luce” pentru suflarea dinamovistă

Venit în țară de sărbători, Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român şi omul care a lansat în fotbal, la Corvinul Hunedoara, o generaţie de excepţie, printre care şi pe actualul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic.

evomag.ro

Selecționerul Turciei nu concepe ca trupa din Ștefan cel Mare să nu se redreseze. Lucescu a avut un mesaj special pentru dinamoviști: ”Sunt cu tot sufletul alături de ei, să găsească soluţii pentru a ieşi din situaţia asta”.

”Il Luce”, l-a taxat pe Rednic, despre care mărturisește că a rămas singurul din vechea generație care nu îl mai sună la aniversări.

evomag.ro

“Sunt extraordinari cei de la Corvinul tot timpul, nu uită niciodată de ziua mea, de aniversări. Mai puţin Rednic, pentru care am făcut mai mult decât pentru toţi ceilalţi jucători. Dar pe Rednic îl ştiţi cum e. De aia îl şi cheamă ‘Strâmbul’ şi toţi îl ştiu cum e”, a declarat Mircea Lucescu.

Odată cu venirea la Dinamo, Mircea Rednic a anunțat că va face tot posibilul să-l aducă la club pe Mircea Lucescu. Din păcate, șansele ca cel mai prestigios antrenor român să ajungă la clubul bucureștean sunt nule. Lucescu a respins categoric propunerea lui Rednic și a trimis săgeți către acesta:„Nu poţi să te implici într-o chestie pe care nu o controlezi, nu o urmăreşti, nu eşti acolo. Nu, în niciun caz!”, a concluzionat Mircea Lucescu.

Reclame