Fanii lui Dinamo vor să impresioneze din nou și vor sold-out la derby-ul cu FCSB!

Dinamo și FCSB se vor întâlni în semifinalele din Cupa României. Meciul tur se va disputa pe terenul lui Dinamo. În cealaltă semifinală, Poli Iași va merge în primul meci la Sfântu Gheorghe, pentru un duel cu Sepsi.

Duelul dintre cele două rivale din capitală se va disputa, cel mai probabil, fără spectatori, însă fanii echipei din “Ștefan cel Mare” vor să umple virtual arena.

După ce au fost cumpărate toate cele 15.000 de bilete virtuale pentru partida cu Chindia, prima de la reluarea Ligii 1, organizatorii din programul DDB vor repeta acest lucru și la derby, însă numărul tichetelor va fi mult mai mare.

“Scoatem la vânzare bilete și pentru meciul cu FCSB din Cupă. Dacă se va juca fără spectatori, scoatem la vânzare peste 50.000 de bilete. Noi facem tot posibilul pentru a nu se pierde nimic din ce înseamnă patrimoniul clubului Dinamo.

Noi, când dăm banii aceștia pentru salarii, luăm 10% din club. Vom ajunge la 20.6% sută. La sfârșitul lunii iulie putem ajunge la 28%. Acțiunile acestea sunt luate pe un leu, cum a fost și până acum”, a declarat Robert Thomas, reprezentantul DDB, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Pe lângă aceste bilete virtuale, suporterii dinamoviști pun la cale și alte modalități prin care să îi încurajeze pe elevii lui Adrian Mihalcea.

“Vom avea fondul sonor asigurat, se va auzi peluza pe tot stadionul. Cântece frumoase, care se pot auzi la televizor, de la meciul cu Chindia se va auzi asta.

Sper ca jucătorii să meargă, la finalul partidei, către peluza goală și să o aplaude. Toții dinamoviștii din diaspora vor fi la meci. Au fost făcute bannere și trimise, vor fi acolo, în peluză”, a mai spus Robert Thomas.

Lasă un răspuns