Detalii de ultimă oră despre noul stadion al lui Dinamo: „Până la toamnă începe demolarea actualului stadion!”

În ziua în care clubul a împlinit 73 de ani, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode (46 de ani), a anunțat că CS Dinamo a câștigat procesul cu Nicolae Badea (72), fostul acționar de la FC Dinamo. Cei de la ACS FC Dinamo aveau posibilitatea de a depune recurs, în termen de 30 de zile, de la data pronunțării, dar nu au mai făcut acest lucru. Iar sentința este definitivă prin nerecurare, astfel că pe actualul amplasament al stadionului Dinamo se va putea construi un nou complex sportiv.

Mai mult, președintele lui CS Dinamo, subcomisarul Adrian Popa (33 ani), a detaliat planul noului stadion, o arenă care va începe chiar de la „șosea”, cu hotel, restaurante, muzeu și mai multe săli aparținând secțiile sportive. Aflat de 10 luni în fruntea CS Dinamo, Adrian Popa spune că, până în toamnă, va începe demolarea vechii arene din „Ștefan cel Mare”.

„în Parcul Sportiv Dinamo unde, spun eu, lucrurile nu stau foarte bine. Este vorba de o zonă care a fost în litigiu, unde Statul Român nu putea să facă investiții. Nu poți să faci investiție, pentu că, după, se constata pagubă. Câștiga procesul, de exemplu, societatea domnului Badea, atunci ai fi băgat bani pentru o terță persoană. Mă bucur de încă un lucru, pentru că, în momentul finalizării litigiului, în aprilie, noi am înaintat solicitarea către CNI.

Vorbind despre construcția noului stadion, vorbim de o arenă multifuncțională cu mai multe săli. Pentru a vă explica, dacă am înființat o sală de taekwondo, poate fi și pentru karate, jujutsu, kenpo, destinația interioară a clădirii poate să difere. Ce ne interesează pe noi la noul stadion și cum am gândit proiectul alături de specialiști este să aibă și un muzeu, precum toate marile stadioane, o zonă de food, un restaurant și o zonă de spații de cazare într-o zonă a tribunei.

Pentru a vă spune exact, pentru că noi am făcut e oroare în trecut, am stabilit locurilie și, după, ne chinuiam să punem pe teren. Ne-au învățat și pe noi specialiștii și ne-au spus să înaintăm terenul către CNI, vine un specialist, face studiile, împarte, lăsând retragerile normale și spune cât a ieșit. Spațiu există, dacă actuala arenă are aproximativ 15.000 de locuri, fără pistă există loc. Acum, foarte important, trebuie să vedem și costurile de mentenanță, pentru că nu vreau să las o povară viitorului.

O să vedeți și la stadioanele echipelor concurente ce o să însemne cheltuielile, când vor avea o chetuială la bugetul de stat, nu știu, 30.000 de euro lunar cu mentenanța, plus personal, trebuie să discutăm și această problemă! Este greu să menții curățenia în Parcul Sportiv Dinamo când sunt aproximativ 1000 de persoane care intră zilnic și tu ai patru oameni pentru așa ceva, care mai au și concediu, se mai și îmbolnăvesc”, a declarat președintele clubului, pentru playsport.ro.

CÂND VEDEM PRIMUL BULDOZER ÎN PARCUL SPORTIV DINAMO

„Important nu este buldozerul, este să atribuim contractul de execuție. Eu mă refer la execuția stadionului, buldozerul ne trebuie înainte, o facem înainte. Cred că în câteva luni trebuie să demolăm. Este o activitate destul de grea. Demolarea nu cade în sarcina CNI și e destul de costisitoare.

Noi am înaintat până în stradă (n.r. intrarea din Șoeseaua Ștefan cel Mare), vrem să facem o arenă modernă. O să gândim unde să fie muzeul, zona de food, probabil, o să fie în față, cu niște lifturi, leduri pe exterior”, a mai spus Adrian Popa, pentru aceeași publicație.

Odată cu câștigarea procesului cu Nicolae Badea, varianta „Velodrom” a picat, era de rezervă și au fost piedici de la bun început. Mai mult, vecinii aflați în zona „Velodromului” din Ștefan cel Mare au deschis acțiuni în instanță, în momentul când s-a pus problema construirii noii arene acolo, reclamând diverse lucruri. Acum, Popa vine cu o nouă variantă de întrebuințare a zonei „Velodromului”.

„Ideea noastră este să facem un patinoar, dar să păstrăm și velodromul. Patinoar cu velodrom. În prima fază am așteptat să vedem cu stadionul, știți că era o discuție să-l facem acolo. Nici nu avem personal suficient să demarăm foarte multe proiecte, trebuie să ne gândim puțin și la ce și cât putem duce. Dacă mă duc, în același timp, cu 10 proiecte și nu termin niciunul, e posibil să nu fie foarte eficient pentru managmentul meu, vreau să o iau punctual. Am început cu stadionul, vreau să văd licitație, după ce se câștigă licitația am debarasat, mulțumesc, trecem la următorul proiect, lăsam lumea să își facă treaba și ne vedem peste doi ani, când e gata.

Velodromul are o încărcătură istorică, eu aș vrea să-l înglobez cu un patinoar, e ideea mea, vreau să o discut și cu ministerul, am fi cel mai tare club, cea mai tare locație în care cobori din metrou și ai tot, fotbal, velodrom, bazine, patinoar… tot. Vă spun viziunea mea managerială, știți cum e, au fost multe promisiuni care s-au onorat sau nu s-au onorat, sper să fac parte din categoria celor care le onorează. Impedimente și piedici au mai fost în viață…”, a dezvăluit președintele Ionuț Adrian Popa.

  • Arena din Ștefan cel Mare, inclusă inițial în proiectul EURO 2020, alături de stadioanele Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești, nu fusese încă cedată Companiei Naționale de Investiții, astfel că planul de modernizare a fost suspendat. Au existat mai multe procese pentru stabilirea proprietarului stadionului, care au făcut ca lucrările să nu poată începe.