Mesajul suporterilor pentru Sorescu & CO, înaintea meciului cu Chindia

Dinamo a înregistrat 5 victorii consecutive în Liga I, iar miercuri echipa noastră va juca împotriva Chindiei Târgovişte, în etapa a 9-a, ultima a play-out-ului.

Membrii DDB se pregătesc să achite alte restanţe financiare către jucătorii şi staff-ul de la Dinamo. Totodată, ‘Peluza Cătălin Hîldan’ a anunţat că clubul din Ștefan cel Mare nu are datorii mai mari de două luni, ceea ce nu este valabil și pentru alte cluburi.

„Ce am realizat până acum şi ce n-am realizat încă:

Am adus un antrenor care ştie meserie. Atâta timp cât ştie că are susţinere, Duşan reuşeşte să impună disciplina şi echipa merge ca un ceas.
Deşi s-a jucat într-un ritm infernal, în 19 zile am acumulat 15 puncte din 15 în ultimele 5 meciuri.
Dacă un singur meci din cele 5 ar fi fost pierdut, situaţia noastră ar fi fost extrem de complicată.

Cu ajutorul vostru, cu banii din biletele cumpărate şi cu ajutorul câtorva sponsori importanţi, am reuşit să oferim prime care s-au dovedit a fi un stimul foarte eficient.
Achităm restanţele salariale pentru lunile din urmă şi suntem printre puţinele cluburi care nu au datorii mai mari de 2 luni.

DAR ÎNCĂ NU SUNTEM SALVAŢI!

De joi încolo, Dinamo se poate bate fie pentru un loc în Europa, fie pentru evitarea retrogradării! Ambele la baraj. Totul depinde de rezultatul meciului cu Chindia şi de jocul rezultatelor, în general. Am câştigat ultimele 5 finale în campionat, dar Dinamo tot nu este salvat, dimpotrivă, suntem chiar la graniţa dintre EXTAZ şi AGONIE.

Important este însă că suntem la mâna noastră!

FAMILIA DINAMO NU TREBUIE DECÂT SĂ ÎŞI FACĂ TREABA

Echipa să câştige cu Chindia, iar noi să continuăm ce am început.

SUNTEM APROAPE SĂ REUŞIM

Deian Sorescu & CO – daţi totul în meciul următor!

Acelaşi lucru să îl facem şi noi, suporterii!

Avem salarii de achitat, rate ANAF şi restul acela de plată pentru licenţă, nu uitaţi! DDB caută şi soluţii alternative, însă baza suntem tot noi!

SUNTEM LA UN PAS DE A ÎNCEPE SĂ CONSTRUIM

E vital să încheiem cât mai sus în clasament, pentru banii din drepturi TV!”, a fost mesajul PCH postat pe Facebook.

  • Membrii DDB deţin peste 20% dintre acţiunile clubului. Dinamo ocupă locul 10, cu 30 de puncte.