OFICIAL | Final de drum la Dinamo pentru Florin Bejan: „Sunt în discuții cu mai multe echipe”

Florin Bejan (30 de ani) și-a încheiat contractul cu Dinamo la finalul acestui sezon, însă acuză restanțe financiare de aproximativ 40.000 de euro. Fundașul a anunțat că va depune memoriu pentru a-și recupera banii.

Fundașul a rămas liber de contract după ce înțelegerea cu echipa noastră a expirat. Bejan susține că nu a fost plătit din decembrie, dar nu exclude posibilitatea de a semna o nouă înțelegere cu Dinamo și spune că discuțiile pe care le-a purtat cu DDB, acționar minoritar, nu au fost concrete.

“Eu deocamdată sunt liber de contract, mă bucur de vacanță la mine, la Constanța. Sunt în discuții cu mai multe echipe și vedem ce va fi. Și cu Dinamo am mai avut ceva discuții, cu cei din DDB, dar deocamdată nimic concret. Nu pot să îți spun pentru că sunt doar vorbe, nimic mai mult.

Doar câțiva jucători au fost plătiți pe luna martie, nu toți. Eu nu am mai luat salariul din decembrie. Doar în ultimul timp am mai luat niște prime, începând cu meciurile cu Iași și Voluntari. Cred că mai sunt patru-cinci jucători în situația mea. Cred că în perioada următoare îmi voi depune memoriu. Cel mai probabil vor face același lucru și colegii mei.

Nu știu dacă Grigore și Moldoveanu și-au retras memoriul. E normal, pentru că am muncit pentru banii ăștia. E ceva normal să ne primim salariile. Eu am de luat aproximativ 35.000-40.000 de euro. De când am luat vacanță nu am vorbit cu nimeni de la club și nimeni din DDB nu a vorbit cu mine legat de acest lucru în finalul ăsta de sezon“, a declarat Florin Bejan, pentru fanatik.ro.

Fotbalistul a vorbit și despre intenția conducerii clubului din Ștefan cel Mare de a reduce salariile.

“Știu că sunt mulți care rămân liber de contract și din câte știu, alți câțiva jucători au oferte să plece în altă parte. Eu acum am aflat din presă că Dinamo are un plafon salarial de 5.000 de euro și cred că ar fi foarte greu să țină jucătorii cu experiență care sunt la echipă, precum Anton, Nemec sau Fabbrini.

Va fi foarte greu să îi mai țină dacă ei au acest buget fix, pentru că sunt destui jucători care au salariu peste această sumă. Sincer, eu nu cred că aș accepta un astfel de salariu. Dar poate nu o să fie chiar așa cum se vehiculează, deci se pot găsi soluții să țină jucătorii.

Dacă pleacă doi-trei jucători nu e o problemă, dar dacă vor pleca zece jucători va fi foarte greu. Eu zic că va fi foarte dificil să creezi ceva sau să te bați pentru play-off“, a mai spus Florin Bejan.

  • 25 de meciuri și 2 goluri a adunat Florin Bejan în acest sezon pentru Dinamo.
  • Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Florin Bejan este de 300 de mii de euro.