Dinamo și-a făcut treaba pe plan sportiv, dar acum se confruntă cu mari probleme de ordin financiar. Jucătorii de top trebuie să revină la salariile dinainte de micșorare și le cer plătite integral. Sunt hotărâți să nu mai accepte alte micșorări.

Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a oferit ultimele detalii despre situaţia complicată din Ştefan cel Mare. Acesta a explicat că trebuie găsită o soluţie cu privire la contractele mari ale anumitor jucători.
„Nemulțumirile fotbaliștilor sunt îndreptățite. Se fac eforturi mari, de când programul DDB a devenit activ, se moștenește o situație foarte foarte dificilă. Dacă ar fi fost un club curat, cu banii din drepturile tv și cu sponsorii, Dinamo putea fi un club liniștit acum. Dar, vin mereu datorii vechi pe care trebuie să le rezolvăm.

Se vrea și există un plan de continuitate. Se fac eforturi foarte mari, există întârzieri salariale față de jucători, față de staff, față de oamenii din club. Vreau să vă spun că sunt oameni de afaceri din ce în ce mai interesați de Dinamo. Dar, până când nu se va clarifica situația spaniolilor nu se vor putea face pași în acest sens.
Ne vom reuni pe data de 15 iunie, avem un plan legat de transferuri, trebuie să discutăm și cu jucătorii aflați sub contract cu noi. Fabbrini mai are contract, da, și trebuie să revină la suma dinainte de micșorare. Trebuie prezentată situația reală de acum a clubului și de pe viitor.

Inevitabil se poate întâmpla să pierdem jucători, pentru că nu ne mai putem permite să plătim astfel de salarii. Din donații, drepturi tv, sponsorizări, vânzări de jucători, trebuie să încercăm să supraviețuim sezonul viitor. Trebuie să avem o strategie pentru a putea începe și a continua acest sezon.
Trebuie să ne așezăm la masă, să vorbim cu ei, să vedem ce e mai bine pentru ei. Există și posibilitatea ca ei să-și dorească să continue și să ceară banii în instanță și mai apoi să ceară falimentul nostru. Luăm în calcul și o astfel de posibilitate”, a spus Mario Nicolae la Digi Sport.