Dinamo riscă să piardă şi mai mulţi jucători: ”Există incertitudinea asta şi nu e simplu”

Lotul lui Dinamo s-a reunit în zilele trecute, iar, miercuri, ”câinii” au efectuat vizita medicală.

Lotul lui Dinamo s-a reunit înaintea următorului sezon, dar problemele financiare continuă la club. Dusan Uhrin i-a rugat pe elevii săi să discute cu Mario Nicolae despre restanțele financiare, nu cu el. Pe 21 iunie alb-roșii au aflat că vor pleca într-un cantonament în Turcia.

Mai mulţi jucători au depus memorii pentru a îşi recupera restanţele de la echipă. DDB a făcut tot ce a fost posibil omenește să țină echipa în viață, s-a obținut licența pentru Liga 1, dar datoriile cresc de la o zi la alta și sunt din ce în ce mai mari. După haosul creat de Cortacero, Dinamo încă simte urmările şi nu pare să îşi poată reveni, cel puţin din punct de vedere financiar. Însă, pe lângă jucătorii ce doresc să îşi recupereze banii munciţi, mai sunt şi cei care chiar ţin la club şi care sunt dispuşi să continue, indiferent aproape de condiţii, printre care şi portarul Eşanu.

După vizita medicală, internaţionalul nostru de tineret a dezvăluit că nu se lasă afectat de problemele din afara gazonului. Deşi a recunoscut că acestea adaugă un stres în plus, tânărul portar doreşte să meargă înainte cu Dinamo.

”Ne gândim să nu mai trecem prin ce am trecut sezonul trecut. Da, dacă sunt de mai mult timp îmi cunosc şi colegii mai tineri Mai sunt de venit, da. După cum ştiţi, sunt câteva absenţe şi îi aşteptăm să vina.

Ne-a spus să începem pregătirea, să ne antrenăm bine şi în zilele viitoare va încerca să vorbească cu cei din DDB să vadă cum se vor rezolva problemele. Pentru mine nu contează lucrurile acestea şi încerc să mă antrenez sută la sută indiferent ce s-ar întâmpla.

Vă daţi seama că n-ai nici cum să te gândeşti că nu este totul bine şi să te gândeşti că orice s-ar întâmpla există incertitudinea asta şi nu e simplu, e stresant, vă daţi seama, că nu e ca şi cum n-ar fi nimic. Bine că n-a venit aşa deodată, dar de la an la an e din ce în ce mai greu.

E urât, vă daţi seama, pentru toţi suporterii dinamovişti. Este urât cum zice toată lumea, cred că suntem prima echipă care organizăm Euro şi nu suntem . E foarte, foarte urât, dar favorita mea este Portugalia”, a declarat Mihai Eşanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s