Comunicat DDB după demiterea lui Rednic

Mircea Rednic (59 de ani) a fost demis marţi, 21 decembrie, de către Iuliu Mureșan. In locul său la Dinamo a fost adus Flavius Stoican.

Decizia că Mircea Rednic să fie demis a surprins toată suflarea dinamovistă, nu atât prin decizia în sine, dar felul în care s-a ajuns în acest punct.

DDB a oferit un comunicat după ultimele evenimente:

”Traversăm momente critice, din nou!
COMUNICAT DDB

O spunem încă o dată și o vom repeta de câte ori va fi nevoie!

Programul DDB nu este implicat în conducerea clubului! DDB nu deține nici o funcție la Dinamo!

Acțiunile DDB pe parte administrativă s-au oprit în momentul în care am adus profesioniști în funcții de conducere.

DDB a fost forțat să intervină în acest sens în sezonul trecut, când împreună am reușit să scoatem clubul din mâinile lui Cortacero & CO, oameni care au acționat întocmai unui grup infracțional organizat împotriva lui Dinamo.

De asemenea, DDB a trebuit să intervină inclusiv pe parte sportivă, atunci când echipa a rămas fără antrenor. Din fericire, am depășit cu bine acel moment, aducerea lui Dușan Uhrin dovedindu-se providențială.

Din momentul venirii echipei Zăvăleanu – Mureșan însă, deciziile administrative și sportive le aparțin. Rolul DDB a rămas acela de a susține financiar clubul și sub orice altă formă posibilă, strict!

Nu DDB l-a demis pe Mircea Rednic! Nu DDB l-a adus pe Flavius Stoican!

Îi mulțumim lui nea Mircea pentru toată munca depusă!

Sperăm ca președintele Iuliu Mureșan să fi fost inspirat în decizia domniei sale, înțelegem presiunile cărora a trebuit să le facă față de când a venit la Dinamo și greutatea măsurii pe care a simțit că este necesar să o ia acum, de aceea nu comentăm modul abrupt în care s-a produs despărțitea de Rednic.

Stoican știe că simpatia suporterilor nu o poate câștiga decât prin rezultate! Are mult de muncă și câțiva jucători problemă în vestiar, ce se întâmplă cu ei de acum înainte e decizia lui, a directorului sportiv și a președintelui Mureșan, nu a noastră! Răspunderea e imensă!

Dacă din punct de vedere administrativ lucrurile sunt pe un făgaș normal, din punct de vedere sportiv situația este groaznică.

NU E TIMP DE PIERDUT
Urmează 9 meciuri infernale în sezonul regulat, apoi un PLAY OUT în care va fi măcel. Dinamo trebuie să rămână în Liga 1!

E NEVOIE DE RAȚIUNE! E NEVOIE DE LINIȘTE! E NEVOIE DE ECHILIBRU!

Regretăm retragerile din program! Este și vina noastră. DDB nu se va ascunde vreodată. Deși am repetat, pe toate canalele de comunicare avute la dispoziție, faptul că DDB nu este implicat în conducerea clubului și că deciziile le aparțin, în exclusivitate, celor aflați pe funcții, se pare că mesajul nu a ajuns la toți membrii cotizanți. Știm că suntem datori cu alegerile, trebuie să dăm și premiile, sunt atâtea de făcut și din păcate dinspre echipă nu vine nici un pic de liniște, problemele sunt imense și tot vin, la salarii au rămas restanțe pe 15, facem tot ce este omenește posibil să ajutăm clubul să le depășească. Ar fi criminal să cedăm!

Ce vrem să înțeleagă toți cei care s-au retras este faptul că fiecare retragere din program înseamnă un umăr mai puțin pe care se poate sprijini clubul!

MERGEM ÎMPREUNĂ MAI DEPARTE, CÂINILOR!
Am pierdut camarazi cotizanți în program, nu camarazi în lupta pentru salvarea lui Dinamo! Suntem convinși că cei plecați se vor întoarce! Sperăm că alături de noi în program vor veni și alții! Cu siguranță pentru toți câinii vor veni și vremuri mai bune!

DDB NU VA ABANDONA LUPTA PENTRU DINAMO VREODATĂ!
În viața asta mai avem ceva de făcut și vom face!
Cu înțelegere, cu calm, cu încredere și speranță!

Mulțumim!
Echipa DDB”
, se arată în comunicatul de presă publicat pe Facebook.

Lasă un răspuns