Deian Sorescu are din nou șansa să plece de la Dinamo în această iarnă, după ce în vară nu a putut fi oficializată plecarea lui.

Oficialii dinamoviști speră să-l poată ceda pe Deian Sorescu (24 ani), fotbalistul cu cea mai bună cotă din lotul lui Flavius Stoican. Conform site-ului transfermarkt.de, jucătorul bănățean este cotat, fantezist am putea spune, la 1,9 milioane euro.
Răzvan Zăvăleanu i-a stabilit prețul lui Deian Sorescu
“Nu avem nicio ofertă primită oficial pentru Deian Sorescu. Există multe discuţii, multe oferte spuse, dar niciuna oficială. Ştiu că şi-a propus să plece şi poate că este momentul.
Ar fi bine şi pentru el şi pentru club dacă va pleca în această iarnă. Suma pe care vrem să o luăm în schimbul transferului este în jur de 1 milion de euro. O să vedem cum stă situaţia în perioada următoare”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
La Sorescu evoluțiile nu au mai fost la același nivel, dar pe lângă banii pe care clubul i-ar putea obține,este vorba de salariul foarte mare pe care jucătorul îl primește de la Dinamo.
Conform Playsport, Deian Sorescu încasează, în acest moment, un salariu de 9500 de euro lunar, acesta fiind legat contractual de echipa din „Ștefan cel Mare” până la finalul lunii iunie 2023.
În august 2020, în momentul în care Pablo Cortacero a preluat firma Lotus și, implicit, pachetul majoritar de acțiuni de la SC Dinamo 1948 SA, Sorescu a fost chemat la negocieri de către Bogdan Bălănescu, managerul clubului la acea dată, i s-a propus prelungirea contractului și o înțelegere foarte bună din punct de vedere financiar.
Iar câștigurile lui Sorescu pot crește, contractul său având mai multe bonusuri. Astfel, dacă fotbalistul evoluează ca titular în partidele oficiale, iar Dinamo câștigă meciul, Sorescu primește un bonus de 1000 de euro, 700 euro dacă partida se termină la egalitate, 1000 de euro pentru gol sau pasă de gol, 300 de euro dacă este titular, indiferent de rezultat sau 100 de euro dacă intră pe parcurs, conform Playsport.
Plecând de la informațiile prezentate de Playsport, Deian Sorescu a bifat, în acest sezon, 19 apariții în Liga 1, toate ca titular, a înscris de 8 ori și a furnizat o singură pasă de gol. Astfel, pe lângă salariul său de 9500 euro, dinamovistul și-a rotunjit veniturile cu peste 8000 euro (Dinamo reușind trei victorii și un egal cu el în teren) pentru prezențe și 9000 euro pentru performanța individuală (goluri și assisturi).
Robert Moldoveanu a plecat de la Dinamo și va semna cu Farul Constanța. Este vorba despre un transfer definitiv pentru care s-a implicat și Giovanni Becali, aflat în relații foarte bune cu Gică Hagi. Dinamo ar păstra un procent de 30% dintr-un eventual transfer ulterior al jucătorului, informație confirmată de impresarul jucătorului.
Șansa carierei pentru atacantul transferat de Gică Hagi de la Dinamo: ”Au păstrat și 30 la sută”
Robert Moldoveanu a fost o mare dezamăgire la Dinamo, nu doar în acest sezon, dar de când a primit mai multe șanse la prima echipă, acesta nu a putut să profite de ele.
Cu foarte multe meciuri la prima echipă, dar foarte puține goluri marcate, Robert Moldoveanu a atras foarte multe antipatii. Ratarea din meciul cu UTA, care a exasperat intreaga suflare dinamovistă, a cam fost finalul de carieră pentru Robert Moldoveanu în tricoul lui Dinamo, fiind tras pe linie moartă după acel episod, fiind utilizat doar 45 de minute apoi într-un meci de Cupă cu Argeș.
De atunci s-a antrenat separat cu echipa secundă, nu a putut fi folosit din cauza lipsei de eligibilitate pentru echipa secundă, dar Robert Moldoveanu ar putea primi o nouă șansă nesperată, prin această mutare.
Transferul lui Moldoveanu la Farul nu este deloc una întâmplătoare. Atacantul a mai fost dorit în trecut de Gheorghe Hagi, fiind unul dintre jucătorii săi preferați din generația 1999 a „câinilor”, alături de Ion Gheorghe și Ricardo Grigore.
Moldoveanu a evoluat în 11 meciuri în acest sezon la Dinamo, fără gol, fiind evaluat conform transfermarkt la doar 100.000 de euro. Atacantul de 22 de ani a fost folosit ultima oară într-un meci oficial pe 15 octombrie.
Giovanni Becali, este omul care a contribuit la transferul lui Moldoveanu de la Dinamo la Farul Constanța. Impresarul de jucători a oferit o prima reacție după transferul lui Robert Moldoveanu la Farul Constanța:
”Gică Hagi l-a dorit foarte mult pe Moldoveanu, de mai mult timp. Dinamo păstrează și 30 la sută dintr-un viitor transfer”, Giovanni Becali pentru Fanatik.
- 11 meciuri a jucat în acest sezon Robert Moldoveanu la Dinamo
- 100.000 de euro e cota atacantului de 22 de ani
Un gând despre &8222;E bine la Dinamo chiar dacă nu sunt rezultate! Salariul lui Sorescu crește anual&8221;