Dinamo, echipament special la derby-ul cu FCSB!

Dinamo se pregătește de meciul cu Fcsb de duminică seară, de pe stadionul Dinamo.

Dinamoviștii așteaptă cu nerăbdare partida cu marea rivală din Capitală, iar elevii lui Flavius Stoican caută să răzbune înfrângerea istorică din tur. Până atunci însă liderii programului DDB le-a pregătit o surpriză fanilor, astfel că vor evolua în echipamente speciale la derby, în semn de recunoștință pentru suporterii cotizanți din DDB.

”DUMINICĂ JUCĂM ÎN TRICOURILE DDB

Pe 16 februarie 2020 am jucat cu fcsb pe Arena Națională. Porneam cu a doua șansă și totuși am luat cele 3 puncte. N-ați uitat golul lui Sin din lovitură liberă. Nici semnele lui Vali Lazăr către ”Peluza Monștrilor”, după golul victoriei.

La acel meci, băieții noștri au jucat pentru prima dată cu ”Doar Dinamo București” pe tricouri, în dreptul inimii.

Sponorul pricipal s-a dat la o parte pentru acel meci și a făcut loc inscripției DDB, ca o recunoaștere a faptului că Proiectul Suporterilor devenise principalul sponsor și susținător al echipei.
Acele tricouri au devenit simbolul salvării de la faliment. Au fost vândute la licitație și toți banii strânși au intrat în club pentru a putea obține licența de Liga 1.

În 2021 ne-am confruntat cu același risc al pierderii licenței și implicit al falimentului. Datoriile create de spanioli erau mult mai mari decât în anul precedent. Atunci s-au lansat tricourile inscripționate cu numele suporterilor. S-au strâns 200.000€ și s-au acoperit o parte din datorii.

Prin acest lucru, tricourile negre, cu 2000 de nume de suporteri, au devenit un simbol al salvării. Asta le dă valoare mai mult decât orice.

Tricourile au fost expediate către suporteri și în proporție de 98% au ajuns în posesia lor.

Duminică, vor căpăta și mai multă valoare, pentru că vor deveni TRICOURILE OFICIALE DE JOC.

Era una dintre promisiunile făcute suporterilor. Știm că mai avem o promisiune în așteptare. Nu ne oprim. Vom face tot posibilul să ducem până la capăt tot ce am început.

Pentru a putea fi îmbrăcate în meciurile oficiale, eram obligați să alegem o altă culoare, în afara culorilor care sunt deja folosite în echipamentul din acest sezon.

Duminică vom fi acolo. Nu doar în Peluză, nu doar în tribune, ci și pe piepturile jucătorilor.

Pornim cu șansa a doua, dar băieții noștri vor juca din ADÂNCUL INIMII. Pentru ei, pentru EMBLEMA de pe piept și pentru toți acei SUPORTERI care au dat totul pentru Dinamo”, se arată în comunicatul emis de DDB.

Concret, Dinamo va fi îmbrăcată în negru complet, iar pe tricourile fotbaliștilor vor fi inscripționate nu mai puțin de 2000 de nume, care provin din rândul fanilor ce susțin financiar echipa.

În 2021, DDB lansa o campanie inedită pentru a strânge banii necesari obținerii licenței. Numele a 2.000 de membri cotizanți urmau să apară pe tricourile oficiale de joc ale lui Dinamo.

Cât costă biletele la Dinamo – FCSB
  • Peluză – 25 LEI
  • Tribuna 2 – 35 LEI
  • Tribuna 1 – 45 LEI
  • VIP – 60 LEI
  • Lojă – 200 LEI

La partida vor putea intra oamenii vaccinați, trecuți prin boală în ultimele 6 luni sau care prezintă un test PCR negativ. În momentul actual, vor putea asista spectatori în limita a 30% din capacitatea stadionului, conform ultimelor modificări ale protocolului medical.

3 gânduri despre &8222;Dinamo, echipament special la derby-ul cu FCSB!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s