Răzvan Grădinaru, amenință echipele din Liga a 2-a care vor baraj cu Dinamo: ”Sperăm să le dăm peste nas”

Echipa noastră chiar dacă se află probabil la un minim istoric din punct de vedere sportiv, dinamoviștii sunt aproape siguri că nu vor retrograda direct în acest sezon.

Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș ocupă ultimele două locuri în Liga 1. Până acum, ambele au întâmpinat probleme financiare severe, care s-au soldat cu sancțiuni din partea Comisie de Disciplină și cu jucători care și-au depus memoriile pentru a rămâne liberi de contract. De data aceasta, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, depunctarea grupărilor Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş. Astfel, în urma deciziei, ilfovenii rămân cu 5 puncte, în timp ce medieşenii au ajuns la -3 puncte.

În urma ultimelor decizii luate de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, Dinamo e sigură de locul de baraj. Cu doar 7 etape rămase din play-out, echipa noastră se află la 5 puncte distanţă de ultima poziţie direct retrogradabilă.

Echipa noastră ar putea să se folosească de partidele rămase în play-out pentru a-și pregăti posibilul baraj de rămânere în Liga 1. Răzvan Grădinaru, mijlocașul care a ajuns la Dinamo în această iarnă, după ce s-a despărțit de Gaz Metan, s-a arătat foarte optimist cu privire la șansele pe care Dinamo le-ar avea la baraj.

„M-am acomodat foarte bine la Dinamo. Sper ca jocul meu să fie la nivelul așteptat cât mai repede și să scăpăm de nebunia asta cu retrogradarea. Realistic vorbind, barajul e opțiunea noastră. Sperăm să fim sănătoși, pentru că au fost multe probleme. Cred că suntem mai buni ca toate echipele de acolo.

Degeaba spune lumea că nu e așa. Am jucat și noi amicale cu cei din Liga a 2-a și se termina cu mult la 0. E diferență mare între ligi. Sperăm să le dăm peste nas celor care sunt fericiți și se gândesc că Dinamo pică. Îi așteptăm la baraj pe toți, să vadă cum dăm două sau trei din primul meci și îi liniștim.

La televizor vezi că toată lumea vrea să pice cu Dinamo, dar stați să vedem. Poate câștigăm 6 meciuri la rând și nu intrăm la baraj. Nu-mi imaginam că o echipă ca Dinamo o să ajungă aici. Sunt atâtea probleme în fotbalul din România și în ceva timp poți să o vezi și pe CFR Cluj aici.

Sperăm ca din anii viitori să nu se mai întâmple asta”, a transmis Răzvan Grădinaru, prin intermediul Digi Sport.

Fake News I Jucătorii sunt nemulțumiți de metodele de antrenament ale lui Uhrin și îl acuză pe ceh

Dinamo este în pauză competițională, dar asta nu înseamnă că avem parte de liniște în această perioadă.

După meciul cu Sepsi, Dusan Uhrin a acuzat starea fizică a jucătorilor și faptul că nu stăm deloc bine la acest capitol. Imediat după a apărut replica lui Flavius Stoican, iar în aceeași zi a venit o știre pe ”surse” din vestiar, care îl acuzau de fapt pe Uhrin pentru ceea ce se întâmplă la echipă, deși antrenorul ceh a venit de 10 zile.

Noul mijlocaș al lui Dinamo, Răzvan Grădinaru spune nu se pune problema ca jucătorii să fie în vreun conflict cu antrenorul și spune că informațiile apărute în presă nu sunt reale.

”Atmosfera este bună, lucrurile care apar în presă nu sunt din partea noastră, că nu suntem idioți să ne dăm singuri în cap. E o echipă mare, mereu vedeam că apar lucruri de aici.

Cum să putem să spunem că suntem nemulțumiți de Uhrin în doar 10 zile? Sperăm doar să fim sănătoși în perioada următoare și să arătăm pe teren ce putem”, a mai spus Grădinaru.

Dinamo – Zimbru Chișinău, sâmbătă, de la ora 14:00

Tehnicianul lui Dinamo, Dusan Uhrin jr. profită astfel de pauza competiţională determinată de meciurile echipelor naţionale și vrea să își vadă la treabă elevii.

Dinamo va juca sâmbătă, 26 martie, de la ora 14:00, o partidă de pregătire contra formației Zimbru Chișinău, din Republica Moldova, iar biletele au fost puse deja în vânzare online, pe bilete.ro.

PREȚURILE BILETELOR: 15 lei, intrare generală.

Programul caselor de bilete ale stadionului Dinamo
  • Sâmbătă: 10:00 – 14:00

CITESTE SI:

Întâlnire de gradul 0 la Dinamo. Dorin Șerdean a mers, la sediul clubului. Zăvăleanu confirmă

Gabriel Torje: „E greu să sperăm la altceva”. Ce spune despre absența din partida cu Sepsi OSK

Steliano Filip la un pas de Craiova: ”Da, recunosc!”

2 gânduri despre &8222;Răzvan Grădinaru, amenință echipele din Liga a 2-a care vor baraj cu Dinamo: ”Sperăm să le dăm peste nas”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s