”Fălcosul” îl contestă pe Dorin Șerdean: ”E legal așa ceva?”

Dorin Şerdean (53 de ani), portavocea și omul de încredere al lui Pablo Cortacero a devenit, în acte, acționarul majoritar al clubului și a făcut o solicitare oficială către Dinamo, în care ar fi cerut toate documentele relevante de la intrarea în insolvență, dar și înlocuirea lui Iuliu Mureșan din funcția de administrator special.

Ioan Andone, fost jucător și antrenor în Ștefan cel Mare, l-a contestat pe Dorin Șerdean și a anunțat că firma Lotus, care deține pachetul majoritar de acțiuni al clubului, trebuie să-i achite două milioane de euro lui Ionuț Negoiță.

”Eu nu înțeleg chestia asta. Nici nu s-au plătit acțiunile spre Negoiță. Din ce știu, trebuie să se plătească acțiunile către Negoiță, două milioane de euro. Ei au adus 550.000 de euro în club, ce a cumpărat Șerdean? 25%?

Ei întâi trebuie să-i dea banii lui Ionuț Negoiță, apoi să discute că vor pe X sau pe Y în locul lui Iuliu Mureșan. Eu nu înțeleg lucrurile astea. Ai cumpărat cu 25% dintr-o sumă. E ca și cum ai cumpărat o casă cu 25% din sumă și spui că ești proprietar. E legal așa ceva? Nu e, în opinia mea”, a spus Ioan Andone, potrivit digisport.ro.

În ceea ce privește situația sportivă a lui Dinamo, care va juca un baraj pentru menținerea în Liga 1, Ioan Andone a catalogat-o drept ”tragică”.

”E tragic ce se întâmplă la Dinamo. Nu-mi vine să cred, niciodată nu credeam. E din ce în ce mai rău, în istoria clubului nu a existat un lot așa slab. E consecința greșelilor care s-au făcut în timp. Nu văd rezolvarea lucrurilor de acolo.

Ei trebuie să schimbe 15 jucători. Ce antrenor să fii să spui că faci o echipă de mijlocul clasamentului cu alți 15 jucători? Dacă aduci 15 jucători de la 15 echipe, până îi omogenizezi, până le explici filosofia… Când ai timp de așa ceva? Nu ai timp”, a transmis Ioan Andone.

Dorin Șerdean, prima solicitare oficială

Fostul președinte executiv al „câinilor” din perioada în care Pablo Cortacero o preluase pe Dinamo, a trimis o solicitare oficială pe adresa clubului pentru ca Iuliu Mureșan, administratorul special, să fie înlăturat.

”Lotus Perfect Products SRL, prin reprezentantul Dorin Șerdean, solicită atât actele de la momentul intrării în insolvență, precum și înlăturarea administratorului special, Iuliu Mureșan!

Subscrisa SC Lotus Perfect Products SRL, prin reprezentant legal Șerdean Pavel Dorin, în calitate de acționar al DINAMO 1948 SA, deținător al unui procent de 72,08% din totalul acțiunilor existente conform actului constitutiv din data de 02.09.2020, prin prezenta vă

SOLICITĂM

1. Să luați act de noua adresă de corespondență electronică a subscrisei în vederea realizării viitoarelor comunicări procedurale: […], precum și a tuturor actelor care implică decizia și hotărârea acționarilor (schimbare administrator special, stabilire salariu, etc),

2. COMUNICAREA ultimului statut al DINAMO 1948 SA, în vederea luării la cunoștință a drepturilor și obligațiilor existente în cadrul asocierii (chiar dacă în prezent aceasta este suspendată) în principal ca urmare a schimbării acționariatului LOTUS PERFECT PRODUCTS SRL și a intenției de redresare cât mai rapidă.

Față de aceste aspecte, vă asigurăm tot sprijinul nostru în realizarea demersurilor întreprinse.

Cu deosebită considerație, LOTUS PERFECT PRODUCTS SRL

Prin reprezentant legal Șerdean Pavel Dorin”, se arată în scrisoarea trimisă de Șerdean.

CITESTE SI:

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Clinceni. Vezi programul caselor de bilete

Dinamo cu banii la zi! Noi detalii oferite de administratorul clubului

„Să fim serioși! Sigla lui Dinamo e cea cu D-ul”

3 gânduri despre &8222;”Fălcosul” îl contestă pe Dorin Șerdean: ”E legal așa ceva?”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s