Erik Lincar nu se teme de un eventual baraj cu Dinamo: ”Apar în fiecare zi probleme”

Dinamo va juca la barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Aflată pe locul de baraj (loc 14), Dinamo ar întâlni a treia clasată în play-off-ul din Liga 2, cel mai probabil una dintre Petrolul, U Cluj și Hermannstadt.

Universitatea Cluj visează să promoveze în Liga 1 la finalul acestui sezon, iar modul în care arată echipa acum, după victoria cu 3-1 în fața Petrolului, îl face pe Erik Lincar să aibă un discurs încrezător.

Recent, antrenorul alb-negrilor a declarat că nu se teme de un eventual baraj de promovare contra lui Dinamo, chiar dacă numele adversarului ar putea să plaseze Universitatea Cluj cu șansa a doua în duelul în dublă manșă. Lincar simte momentul de grație al formației sale și e convins că o confruntare cu ”câinii roșii” nu ar fi deloc unul dezechilibrat.

Încă din acest moment spune Lincar că are un lot capabil să facă față în Liga 1, chiar dacă acolo cerințele sunt, în mod cert, mult mai mari. Tot ce s-a construit la ”U” Cluj în acest sezon, cu transferurile din iarnă în special, îi dau încredere ”principalului”, iar în cazul promovării simte că lotul nu trebuie să sufere modificări prea mari.

”Din punctul meu de vedere, am avea șanse egale cu Dinamo la un baraj. Dinamo trece printr-o perioadă complicată, apar în fiecare zi probleme de toate felurile. Chiar nu ne-ar fi deloc teamă să jucăm cu Dinamo.

Nu cred că avem nevoie de o remaniere serioasă pentru Liga 1, cred că am putea face o figură frumoasă. La noi lucrurile sunt foarte stabile din punct de vedere financiar. Nu sunt salarii foarte mari, dar sunt la zi, suntem într-o situație foarte bună”, a spus Erik Lincar, la Digi Sport.

Când mai sunt trei etape din play-off, ”U” Cluj ocupă locul 2, cu 54 de puncte, cu unul mai mult decât FC Hermannstadt, ocupanta poziției a 3-a. În același timp, ardelenii s-au apropiat la trei puncte de liderul Petrolul.

Duelul dintre ”U” Cluj și Unirea Slobozia, din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2, este programat pentru sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 15:00.

”Mai avem două meciuri acasă, îi așteptăm în continuare în număr și mai mare pe fani. Dacă vom reuși să câștigăm cu Slobozia, vom lua o opțiune serioasă pentru cel puțin locul 2.

Noi suntem printre favoriții la primele două locuri. Mai sunt patru etape, 12 puncte puse în joc. Eu am spus tot timpul că avem asigurat locul de baraj, dar nu acesta e scopul. Nu trebuie să avem presiune, să avem ocazii, să încercăm să jucăm mai mult. Azi am avut multe ocazii”, spunea Lincar la finalul jocului cu Petrolul.

La barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1, echipele sunt grupate în felul următor:

  • Locul 7 din play-out vs locul 4 din play-off-ul Ligii 2
  • Locul 8 din play-out vs locul 3 din play-off-ul Ligii 2

Clasament play-out

  1. Rapid – 38 pct
  2. FC Botoșani – 35 pct.
  3. Sepsi OSK – 33 pct
  4. UTA – 29 pct.
  5. U Craiova 1948 – 28 pct.
  6. CS Mioveni – 28 pct.
  7. Chindia Târgoviște – 22 pct.
  8. Dinamo – 13 pct.
  9. Academica Clinceni – minus 5 pct.
  10. Gaz Metan Mediaș – minus 29 pct.

Clasamentul din Liga 2

  1. Petrolul – 57 pct. (promovare directă)
  2. Universitatea Cluj – 54 pct. (promovare directă)
  3. Hermannstadt – 53 pct. (baraj)
  4. Steaua – 45 pct. (baraj)
  5. Concordia Chiajna – 40 pct.
  6. Unirea Slobozia – 36 pct.

4 gânduri despre &8222;Erik Lincar nu se teme de un eventual baraj cu Dinamo: ”Apar în fiecare zi probleme”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s