Răzvan Burleanu a recunoscut că a avut o întâlnire cu Edward Iordănescu şi cu Mihai Stoichiţă la doar două zile după înfrângerea naţionalei României, scor 0-3, pe propriul teren, în meciul cu Muntenegru.

„Pe ordinea de zi am avut raportul directorului tehnic Mihai Stoichiţă şi al selecţionerului Edward Iordănescu cu privire la activitatea loturilor naţionale. A fost convocată pentru săptămâna viitoare o şedinţă a Comisiei Tehnice în care va fi prezent şi selecţionerul Edward Iordănescu.
Acesta va prezenta un raport de activitate, dar şi propunerile de intervenţie la nivelul primei reprezentative. A avut loc deja o întâlnire la două zile după meciul cu Muntenegru, între mine, directorul tehnic şi Edward Iordănescu, pe care l-am asigurat de toată susţinerea noastră în ceea ce priveşte tot acest proces de reconstrucţie la nivelul primei reprezentative.
E o dezamăgire pe care am trăit-o cu toţii, nu mă refer doar la rezultate, ci la faptul că ne-am asumat nişte obiective mult mai mari, am avut aşteptări mult mai mari. Ne-am fi dorit foarte mult să putem să continuăm o evoluţie bună. Starea de spirit prin care am trecut a fost una caracterizată de dezamăgire profundă.
Ceea ce am agreat a fost ca la finalul lunii septembrie să avem o nouă întâlnire de comisie tehnică, cu un nou raport şi practic acolo se va lua o decizie în ceea ce priveşte continuarea contractului sau… Edward Iordănescu se bucură de toată încrederea noastră. Cred că poate e mai bine că s-a întâmplat acum în Liga Naţiunilor, astfel încât să conştientizăm cu toţii realitatea prin care trecem şi să identificăm toate zonele de intervenţie pe care ar trebui să le acoperim. Am avut foarte multe generaţii de jucători care nu au confirma”, a spus Burleanu.
Preşedintele FRF a declarat că o cauză a rezultatelor nesatisfăcătoare ale echipei naţionale o reprezintă lipsa performanţelor sportive la nivelul cluburilor. “De la campioana României avem doar trei jucători: Manea, Camora şi Burcă. În plus, jucătorii care evoluează în străinătate nu se mai impun la echipele lor şi nu avem jucători care să evolueze la una dintre echipele de top din primele cinci campionate. E nevoie de un întreg plan de acţiuni. Am stabilit deja că împreună trebuie să contribuim la crearea unui ecosistem între cluburi, academii şi administraţia FRF pentru a contribui la formarea unor jucători valoroşi. Trebuie să ne asumăm această viziune comună”.
În șase meciuri cu Edi Iordănescu selecționer, două amicale și patru partide oficiale, România a obținut o singură victorie 1-0 cu Finlanda.
În urma ultimelor rezultate naționala ”tricoloră” a ajuns pe locul 54 în clasamentul FIFA, a doua cea mai slabă clasare din istorie, după locul 57 ocupat în 2012.
România este ultima în grupa a 3-a din eșalonul secund al Ligii Națiunilor, cu 3 puncte, după patru meciuri disputate. Următoarele jocuri sunt programate în luna septembrie.
FRF urmărește atent situația de la Dinamo!
La finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF, Răzvan Burleanu, președintele Federației, a fost întrebat despre situația clubului de fotbal Dinamo, care ar trebui să joace în Liga 2 sezonul viitor.
Dinamo București a retrogradat în premieră în Liga a 2-a, iar situația financiară a clubului este delicată, Răzvan Burleanu spune că ”urmărim situația cu mare atenție”.
”Cunoaștem situația financiară, ne-a fost comunicată din partea clubului. O urmărim cu mare atenție, astfel încât să putem interveni dacă va fi cazul”, a precizat președintele FRF.
CITESTE SI:
Chemat de DDB să o salveze pe Dinamo, Ionuț Lupescu face un anunț
Dorin Șerdean este dispus să renunțe la Dinamo
DDB, comunicat oficial: ”Avem un singur gând, salvarea lui Dinamo”
3 gânduri despre &8222;Întâlnire de gradul zero între Burleanu, Stoichiţă şi Iordănescu. ”Vom lua o decizie la finalul lui septembrie”&8221;