Debut cu stângul pentru ”câini”. Concluziile noii-veniților: ”Suntem în plin proces de pregătire”

Dinamo a susținut primul amical al verii. „Câinii” s-au deplasat la Chiajna, pe terenul sintetic, pentru a disputa prima partidă de verificare de la reunire. Cu Iulian Mihăescu și Ionel Augustin pe bancă, echipa noastră a pierdut, la limită, scor 1-0, partida jucată cu porțile închise.

La Dinamo au jucat și noii-veniți Bogdan Gavrilă, Valentin Lazăr și Nelut Roșu, iar primii doi au oferit declarații după meci:

”Un prim meci amical, cu două echipe mixte. Staff-ul tehnic a încercat să facă două echipe echilibrate, să ne dea tuturor câte 45 de minute. Suntem în plin proces de pregătire, a fost un amical OK. Ar fi fost bun un rezultat pozitiv, dar ne mulțumim cu faptul că ne-am făcut antrenamentul de sfârșit de săptămână.

Am găsit condiții de antrenament cât de cât OK. Financiar e o situație incertă, dar avem promisiuni din partea conducerii că se vor rezolva, se caută investitori. Știu că domnul Zăvăleanu lucrează foarte mult la acest lucru, să aducă oameni potenți financiar alături de echipă. În Liga 2 ai nevoie de susținere financiară. Am înțeles că sunt discuții serioase cu anumiți oameni pentru preluarea clubului.

Nu am mai multe informații. Eu chiar cred că se vor rezolva lucrurile. Important este să se rezolve situația și să existe stabilitate. Se tot vorbește de faliment, nu vrem asta”, a declarat Gavrilă la finalul meciului.

Valentin Lazăr, în vârstă de 33 de ani se antrenează cu Dinamo și a vorbit despre situația din club și despre un posibil contract cu Dinamo, de unde a plecat cu scandal după mai multe incidente cu fanii dinamoviști.

”A fost inițiativa mea să vin. Mi-am dorit să vin să ajut. Oamenii au zis să mă antrenez și au zis că dacă sunt bine vom ajunge la un numitor comun. Pentru a semna trebuie să-și dea acordul staff-ul. Domnul Mihăescu și domnul Augustin se ocupă. Vom vedea cine va veni.

Eu vreau să vin să ajut. Va fi un salariu OK pentru vârsta mea și pentru ce pot face. Eu sper să rămân. Dacă voi simți că e foarte rău, din punct de vedere sportiv, ridic mâna și plec acasă la copii.

De 3 ani se simțea că există posibilitatea să ajungem în această situație. Acum sunt foarte mulți juniori, suntem și câțiva cu experiență. Cu ceva întăriri ne putem bate la play-off și putem atacă promovare”, a spus și Valentin Lazăr la finalul partidei.

”Câinii” continuă în același stil și în primul amical

Elevii lui Mihăiescu au cedat la limită în primul amical al verii, în fața Concordiei Chiajna, scor 0-1.

Din cauza problemelor cauzate de Ionuț Negoiță, care are drept de proprietate asupra unor terenuri la Săftica, amicalul nu s-a putut juca așa cum era programat inițial, în baza ”câinilor”, ci a fost mutat la Chiajna.

Dinamo a fost dominată în prima repriză de echipa condusă de pe margine de Ianis Zicu. Llullaku, fostul golgheter al Ligii I, a deschis scorul în minutul 32, în urma unei faze fixe. Chiajna a avut ocaziile mai mari în prima parte, Dinamo a avut câteva replici palide.

După schimbările efectuate la pauză, Dinamo a fost echipa mai periculoasă și s-au ratat câteva ocazii importante, în special prin Lazăr și Bani. În final, Dinamo pierde cu scorul de 1-0 primul meci amical al verii.

Dinamo în prima repriză: Eșanu, Buleică, Ehmann, Dudea, Amzăr – N. Roșu, Cl. Stan – Bordușanu (cpt), Gavrilă, An. Florescu – C. Măgureanu

Rezerve: Ștefan Fara, Gabriel Moura, Deniz Giafer, Răzvan Patriche, Demci Alin, Tone David, Antoni Ivanov, Geani Crețu, Ahmed Bani, Valentin Lazăr, Dinu Daniel, Ionescu Cristian, Mario Șutru

Dinamo în repriza secundă: Fara, Moura, Patriche, Giafer Demici – Ivanov, Țone G. Crețu, Bani, V. Lazăr – Dinu Daniel. Ahmed Bani

Accesul suporterilor a fost interzis la amical.

CITESTE SI:

”Câinii” continuă în același stil și în primul amical

Rivalii regretă lipsa lui Dinamo din Liga 1: „E un derby mai putin”

Christian Irobiso și-a găsit echipă

3 gânduri despre &8222;Debut cu stângul pentru ”câini”. Concluziile noii-veniților: ”Suntem în plin proces de pregătire”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s