Răzvan Zăvăleanu îi răspunde lui Rednic, după ce a fost acuzat că a încasat o „avere” de la Dinamo

Situația de la Dinamo continuă să fie una delicată, iar Mircea Rednic se implică și el în scandalul declarațiilor. ”Puriul” l-a acuzat pe Răzvan Zăvăleanu că a încasat o ”avere” la Dinamo, fără a merita acea sumă.

Administratorul judiciar al lui Dinamo i-a răspuns fostului tehnician, după ce acesta l-a acuzat că primește sume uriașe pentru serviciile sale.

„Din câte știu, Rednic nu s-a întâlnit cu Șerdean. Am mari îndoieli cu privire la suma asta, 500.000 de euro, pentru a ceda acțiuni. Cine vrea să vină, știti cum se zice, ‘show me the money’.Nu pot să cobor nivelul discuției așa de mult. Să știe toată lumea, că până acum nu am luat niciun ban de la Dinamo.

Ba din contră, am adus sub o formă sau alta sute de mii de euro. Remunerația care s-a votat legal o să o încasăm la final, după ce se îndeplinește planul insolvenței. Aud pe toți că ajută pe Dinamo, dar ei dau în judecată clubul pentru a câștiga bani și pentru lunile pe care le-au muncit.

Timpul meu se îndreaptă aproape exclusiv această echipă. Dinamo este unul dintre simbolurile naționale care merită salvate”, a spus Răzvan Zăvăleanu la Liga Digisport.

Mircea Rednic, acuzații la adresa lui Zăvăleanu

Rednic a dezvăluit că acționarul majoritar, Șerdean, s-a arătat dispus să cedeze pachetul de 72% din acțiuni pe care îl deține, prin intermediul firmei Lotus, în schimbul a 500.000 de euro. Dinamo are datorii de peste 7 milioane de euro, iar falimentul este o mare problemă pe care ar trebui să o evite, însă ‘Puriul’ nu s-a arătat nemulțumit doar de acest lucru.

Deși s-a arătat dispus să ajute echipa și să se implice, Mircea Rednic nu este de acord cu sumele uriașe încasate de firma lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, de la Dinamo după Planul de reorganizare. Antrenorul s-a arătat de-a dreptul indignat când a văzut ce procentaj încasează oficialul ”câinilor”.

”Acum, ce să fac? Să plătesc eu restanțele? Să-i dau lui Zăvăleanu bani, care n-a adus niciun euro? El are 6%+TVA din tot ce se vinde și tot ce intră la Dinamo! Tu ce faci, bă, de când ai venit?!”, a declarat Mircea Rednic.

CITESTE SI:

Debut cu stângul pentru ”câini”. Concluziile noii-veniților: ”Suntem în plin proces de pregătire”

”Câinii” continuă în același stil și în primul amical

Rivalii regretă lipsa lui Dinamo din Liga 1: „E un derby mai putin”

3 gânduri despre &8222;Răzvan Zăvăleanu îi răspunde lui Rednic, după ce a fost acuzat că a încasat o „avere” de la Dinamo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s