Florentin Petre (46 de ani), și-a arătat disponibilitatea de a o antrena pe Dinamo. Problema cea mai mare este că nimeni din conducere nu l-a contactat, spune fostul jucător.

Fostul mijlocaș Florentin Petre a jucat la Dinamo între 1994 și 2006, adunând 259 de meciuri pe prima scenă, în care a marcat de 43 de ori.
S-a retras din fotbal în 2011, iar în sezonul 2012/2013 a fost secund, când „câinii” au fost antrenați de Dario Bonetti, Dorinel Munteanu și Cornel Țălnar.
În prezent, el este antrenor principal la Ceahlăul Piatra Neamț, dar este gata oricând să pregătească Dinamo, dacă actuala conducere și-ar dori aducerea sa pe banca tehnică.
El și fostul atacant Andrei Cristea, care a jucat la Dinamo 50 de meciuri între 2008 și 2010, marcând de 23 de ori, au fost invitații emisiunii ”Liga Digisport”, în care au vorbit despre situația în care se găsește echipa alb-roșie, care a retrogradat, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului.
”Eu, ca și Florentin, ne-am băgat mereu în lupte și momente grele”, a precizat Cristea. ”Pentru Dinamo, vin și pe jos. Dar în momentul de față nu m-a căutat nimeni… Aici este problema cea mai mare!”, a completat Florentin Petre.
CITESTE SI:
Ionuț Nedelcearu şi-a dat acordul pentru transfer. Unde poate ajunge fundaşul
Valentin Lazăr, gata să semneze cu Dinamo. Ce condiție a pus
Liviu Gheorghe îşi face cunoscuta nemulțumire: ”Am fost înlăturaţi”
3 gânduri despre &8222;Florentin Petre este dispus să revină în Ștefan cel Mare&8221;