CS Dinamo, noi informații despre construcția noului stadion Dinamo: ”Am propus să îl înălţăm”

Inaugurat în 1951, stadionul ”Dinamo” este una dintre cele mai vechi din fotbalul românesc.

Acesta a cunoscut peste 70 de ani de activitate sportivă continuă. La începutul acestui an a venit marea veste pentru suporterul dinamovist: construirea unui nou stadion în ”Groapă”. Reprezentanții CS Dinamo au segmentat complexul sportiv, iar după realizarea acestui lucru, au trimis actele neceare către CNI.

Aceasta va fi pusă la pământ cel târziu la începutul anului viitor pentru a face loc unui stadion ultramodern de 25.000 de locuri. În următoarele zile se va afla numele constructorului care a câştigat licitaţia.

Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, spune că din datele pe care le are, construcția urmează să fie începută cel târziu în startul anului viitor, lucru care ar putea da de gândit, după ce startul demolării a fost fals anunțat de mai multe ori de-a lungul timpului.

„Din momentul în care la ziua clubului, la 74 de ani, am predat amplasamentul, CNI a demarat procedura legală. Sunt nişte paşi de urmat, au publicat o licitaţie pe site. Acum se închide licitaţia, am înţeles. Se atribuie contractul şi încep lucrările. Sunt studiile aferente… sonorizare, iluminat, toate studiile, prefezabilitate, fezabilitate.

E totuşi în ‘groapă’, acolo. Eu am propus să îl înălţăm, să fie la baza străzii stadionul. Să nu mai fie jos. Jos să fie parcări. Eu vreau să-l scot şi în stradă, aşa am propus, ca să îl îmbrăcăm în leduri şi să avem reclamă, să vindem reclamă.

Da, la sfârşitul anului acesta, începutul anului următor, vrem să intre buldozerele. Noi am vrea să îl împingem chiar în stradă. Să fie doar o promenadă, câteva magazine. Şi în spate să generăm mai mult spaţiu, să mai construim nişte terenuri. Stadionul va fi mai mic pentru că nu mai e pistă de atletism”, a spus Ionuț Popa pentru as.ro.

Directorul CNI a dezvăluit că noul stadion va putea deveni cel mai scump din România, ținând cont de prețul materialelor din momentul de față. Totodată, Cefălan a spus și ce capacitate poate avea viitoarea arenă din Ștefan cel Mare.

„90% se va face stadionul Dinamo, în condițiile actuale. Trebuie făcut, e zonă centrală. Și noi ne-am gândit la 25.000 de locuri.

Noi ne-am învățat să fie stadioanele foarte mari. Nu poți să le faci doar pentru două meciuri.

Probabil că va fi cel mai scump stadion din țară! Acum, fierul e 7 lei. Va costa în jur de 100 de milioane de euro. 35% din sumă se duce către cote și taxe TVA. Pentru construcția efectivă rămân 65% din bani”, a spus Cefălan în urmă cu 3 luni.

Stadion nou pentru Dinamo în Ștefan cel Mare

În ziua în care clubul a împlinit 74 de ani, CS Dinamo a organizat o festivitate impresionantă la care au participat mai multe nume legendare, precum Mircea Lucescu (76 de ani), Dănuț Lupu (55 de ani), Cornel Dinu (73 de ani) și Ioan Andone (62 de ani).

În cadrul evenimentului respectiv, Lucian Bode a oferit ultimele detalii legate de noul stadion al „câinilor”. Viitoarea arenă va avea o capacitate de 25.000 de locuri și va putea găzdui meciuri din mai multe sporturi.

”Noi estimăm că în 2024, noul stadion, cu o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri, să fie gata. Aceasta este intenția Companiei Naționale de Investiții, intră minimum 25.000 de locuri.

Am lămurit o enigmă. Sper să avem și echipă în 2024, care să se bată la cupele europene. Cu siguranță azi am aflat că, în 2024, Dinamo va avea antrenor de echipă de cupe europene, pe Mircea Lucescu”, a declarat Ministrul de Interne, Lucian Bode.

Dinamo s-a înscris oficial în Liga a 2-a și va continua să joace în Ștefan cel Mare

Dinamo va evolua pe arena din Ştefan cel Mare, la începutul sezonului de Liga a 2-a. ”Câinii” au ales să-şi dispute meciurile tot ACASĂ, până la începerea lucrărilor de reconstrucţie a bătrânului stadion.

Varianta stadioonului Dinamo a fost confirmată de președintele CS Dinamo, Ionuț Popa.

”Am avut o discuție cu domnul Răzvan Zăvăleanu, iar dânsul ne-a întrebat dacă poate evolua echipa acolo, în continuare. Cât timp nu va fi dărâmată, adică până în septembrie-octombrie, da! Depinde de termenele CNI. Probabil că au pus în caietul de înscriere la Liga 2, e treaba dânșilor.

Încercăm să-i ajutăm pe cei de la echipa de fotbal, suntem deschiși, dacă nu se dau scaunele jos și ce mai implică procesul de renovare. Dar nu știu cât de avantajați vor fi cei de la clubul de fotbal, câte etape vor disputa acolo din momentul în care începe sezonul de liga secundă.

Este o licitație în derulare, se depun ofertele, pe 17 iulie va fi gata acest proces. Sunt pașii firești, legali, pentru o asemenea operațiune”, a declarat Ionuț, președinte CS Dinamo.

CITESTE SI:

Dinamo anunță noi transferuri în Ștefan cel Mare. Care este situația băncii tehnice

Răzvan Zăvăleanu a lămurită situația lui Gabriel Moura

3 x Dinamo, juridic este doar UNA! ”Nu există dubiu”

3 gânduri despre &8222;CS Dinamo, noi informații despre construcția noului stadion Dinamo: ”Am propus să îl înălţăm”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s