Vlad Iacob reacționează după plecarea lui Cătălin Hîldan Jr. de la Dinamo + Cristi Hîldan, detalii despre această mutare

Cătălin Hîldan Jr, nepotul ”Unicului Căpitan”, nu și-a mai prelungit contractul cu Dinamo și a semnat cu FC Voluntari.

Vlad Iacob, noul administrator special al clubului, a avut o primă reacție în legătura cu situația lui Cătălin Hîldan jr. Acesta afirmă că decizia nu îi aparține și nici a actualei conduceri tehnice a lui Dinamo, formată din: Ovidiu Burcă (42 de ani) antrenor principal, care îi va avea alături pe Sorin Colceag (50 de ani), care ar urma să fie secund și pe Florin Marin (69 de ani), pe postul de consilier.

”Nu sunt la curent. Îmi pare rău. În acest moment, sunt multe priorități. Cătălin Hîldan este un simbol al lui Dinamo, o legendă a clubului, un jucător extraordinar. Din păcate, și pot să spun chestia asta doar la nivel de zvon, din ce am înțeles, cu tot regretul, nepotul acestuia nu era la același nivel. Decizia nu-mi aparține, nu este treaba mea să mă implic în zona tehnică. De asemenea, nu actuala conducere a luat această decizie”, a declarat Vlad Iacob pentru playsport.ro.

Cristi Hîldan, tatăl tânărului fotbalist și fratele regretatului Cătălin Hîldan, a explicat de ce s-a ajuns în acest punct și de ce juniorul a luat decizia de a pleca.

”În primul rând, sunt dator moral suporterilor să clarific situația. Băiatul meu a avut contract până la 30.06.2022. Nimeni n-a mai dorit să discute cu el. Doi la mână, din câte știu eu, s-a făcut o comisie tehnică care s-a ocupat de pregătirea și selecția echipei Dinamo București din Liga a 2-a. Nimeni din acea comisie nu a luat legătura cu băiatul meu sau cu mine.

Am înțeles ce era de înțeles: că nu este nevoie de serviciile lui! Ce era să fac? Nu a fost căutat pentru nimic. Ca o paranteză, vreau să clarific și situația legată de contract, că ar fi fost vorba de un salariu mare. Avea 800 de lei pe lună, cel mai mic salariu, dar nu este problema de bani. La Voluntari nu s-a dus pe mulți bani, pe nici jumătate în plus. Sub nicio formă nu e vorba de bani. Am înțeles foarte clar că nu este nevoie de el, cu toate că pregătirea de vară a început pe 20 iunie.

Tot timpul, numele Hîldan a fost ca o piatră legată de gât. Nu suntem primii și nici ultimii dinamoviști care pleacă așa. Poate aveam eu prea multe așteptări de la echipă. Mă gândeam că poate numele Hîldan înseamnă ceva. Putea să pună oricine mână pe telefon și să mă sune. „Ce ai de gând? Ce face copilul? Îi găsim echipă, noi nu îl avem în vederi. Aveam pretenții să vorbească bărbătește, atât. Ce pot să fac mai mult?

Au mai fost două oferte, dar eu am ales FC Voluntari. Am ales liniștea. E mai bine așa. Ideea este că am găsit un club foarte bine organizat, un club în care toată lumea trage la aceeași căruță, în continuă creștere. Acum renovează tot ce înseamnă vestiar, teren. Au medicamentație, susținătoare de efort, nu le lipsește nimic”, a declarat Cristi Hîldan pentru sursa mai sus citată.

Cătălin Hîldan Jr., prima reacție după despărțirea de Dinamo: ”Desigur că m-aș întoarce”

Puștiul care a debutat pentru echipa mare a lui Dinamo în amicalul de gală cu Dinamo Kiev, Cătălin Hîldan Jr. a dezvăluit motivele pentru care nu a mai continuat în Ștefan cel Mare.

”Pur și simplu n-am mai fost în vederile lor. Asta a fost toată chestia. Nimeni nu m-a chemat. Ce să fac, să rămân?! Plus că mi s-a terminat contractul la 30 iunie și nu mi-a propus nimeni prelungirea.

Nu mă interesează dacă mai am bani de luat de la Dinamo. Și așa aveam unul dintre cele mai mici contracte de acolo.

(n.r. Te doare că s-a ajuns în situația asta?) Mmm… Eu trebuie în primul rând să-mi văd de drumul meu, înaintea altor lucruri. M-am sfătuit cu familia și tata m-a convins să merg la Voluntari.

Am semnat cu FC Voluntari pe doi ani. Momentan mă voi antrena cu echipa a doua, dar sper să merg la prima echipă și să debutez în prima ligă.

Eu îmi doresc mai întâi să mă antrenez cu echipa mare și să debutez cu ei în Liga 1. Cred că pot să debutez chiar în acest an. Dacă voi munci mult și voi fi determinat. Dacă o să aibă și ei ochi pentru mine, desigur că m-aș întoarce. Dinamo e clubul unde am crescut și unde am trăit toată viața

Cea mai frumoasă amintire o am cu suporterii care m-au susținut când am debutat la Dinamo în amicalul cu Dinamo Kiev.

Am un singur mesaj pentru suporterii lui Dinamo: Să fie uniți și să continue să susțină echipa indiferent ce se va întâmpla”, Cătălin Hîldan Jr., pentru fanatik.ro.

Fiul lui Cristi Hîldan a refuzat să vorbească foarte multe despre situația din acest moment a lui Dinamo: ”Am trăit pe viu retrogradarea lui Dinamo și sincer a fost foarte dureros. Nu credeam că se poate întâmpla vreodată asta. Sunt mulți vinovați pentru care s-a ajuns în situația asta.

Nu vreau să comentez foarte mult despre situația de la Dinamo. Chiar nu știu dacă au șanse să promoveze. Depinde doar de jucători când va reuși Dinamo să revină în Liga 1”, a spus Hîldan jr.

Cătălin Hîldan Jr. a fost la un pas să se lase de fotbal: ”Problema mea de sănătate a fost acum un an și într-adevăr m-am gândit să renunț definitiv la fotbal. Acum sunt sănătos și mă simt foarte bine din punct de vedere fizic”.

CITESTE SI:

Cătălin Hîldan Jr. a plecat din Ștefan cel Mare și a fost prezentat la noua sa echipă

Video I Ovidiu Burcă dă milităria jos din pod: ”Lucrul acesta aș vrea să se termine”

Dinamo debutează în Liga 2. Unde se va juca meciul din prima etapă

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob reacționează după plecarea lui Cătălin Hîldan Jr. de la Dinamo + Cristi Hîldan, detalii despre această mutare&8221;

Lasă un răspuns