Alexandru Pop, o soluție pentru atacul lui Dinamo: ”Am reziliat contractul de comun acord cu Viitorul Dăești”

Dinamo a joacă în această dimineață al șaselea meci amical din pauza competițională de vară.

După ce a câștigat primele două amicale sub comanda lui Ovidiu Burcă, Dinamo a reușit isprava și în meciul de verificare cu CS Tunari, scor 2-0.

Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Gabriel De Moura (49) şi de Alexandru Pop (77).

Apropo de Alexandru Pop, a fost pe banca de rezerve în partida de pregătire anterioară cu SC Popești Leordeni și a fost introdus de Ovidiu Burcă în ultimele minute de joc. De această dată, atacantul a fost folosit 45 de minute și a marcat un gol, împotriva celor de la CS Tunari.

Alexandru Pop este un jucător care ar putea semna cu Dinamo în următoarele zile. Acesta este un vârf, pe care Ovidiu Burcă îl cunoaște încă din perioada în care a evoluat pentru Rapid, în liga secundă.

Pop semnase în această vară cu echipa din Liga 3 Viitorul Dăești, după ce s-a despărțit de AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3), însă la scurt timp după ce a fost prezentat oficial a solicitat să se despartă amiabil de vâlceni, motivând probleme personale, care îl țin aproape de casă, la Cluj. Între timp, iată, atacantul a ajuns la București, la Dinamo.

”Am reziliat contractul de comun acord cu Viitorul Dăești. Motivul principal este necesitatea rezolvării unor probleme personale care mă împedică să fiu plecat departe de casă.

Consider că n-am fost lipsit de profesionalism, mai mult conducerea echipei m-a înțeles și pe această cale le mulțumesc încă o dată. Îmi pare rău pentru aceste speculații, cum că soția nu m-a lăsat să plec (nu sunt căsătorit în momentul de față) sau că mi-am găsit un angajament mai bun.

În prezent nu am nicio ofertă concretă”, spunea Alexandru Pop pentru liga2.ro.

Rămâne de văzut dacă va fi singurul atacant transferat de Dinamo în această perioada, lângă Vasile Buhăescu, care a debutat deja în tricoul lui Dinamo.

29 de ani are Alexandru Pop

1.85 are atacantul cu 20 de goluri marcate în liga a doua

Ovidiu Burcă, nemulțumit după victoria din ultimul amical

1-0 cu SC Popești Leordeni, 2-1 cu CSO Plopeni și 2-0 cu CS Tunari sunt rezultatele obținute de Dinamo de la numirea lui Ovidiu Burcă, însă antrenorul anunță că echipa este departe de așteptările sale.

Tehnicianul își dorește să construiască o echipă care să se bată cu șanse reale pentru promovarea în Superligă, iar, pentru asta, conducătorii din „Ștefan cel Mare” continuă discuțiile cu anumiți jucători.

„Echipa este încă departe de ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Zi de zi construim o fundație care să ne ajute să construim o formație care să se lupte pentru locurile de promovare. Conducerea mai este în discuții cu anumiți jucători.

Din păcate, jucătorii din România buni sunt foarte scumpi, iar în străinătate e cu noroc să vezi în câteva zile un jucător care să fie la un nivel ridicat. Noi ne dorim să jucăm pe Arcul de Triumf, un acord de principiu, verbal avem, dar rămâne de văzut dacă se va și concretiza”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit Pro Arena.

Dinamo deschide noul sezon din Liga 2. Cum vede Burcă duelul cu Progresul Spartac

Dinamo va juca în meciul de deschidere al noului sezon de Liga 2, în deplasare cu Progresul Spartac, gazdele încercând în aceste zile să mute partida la Clinceni, fiindcă dacă va rămâne programată la Buftea se va desfășura fără spectatori, deoarece Jandarmeria nu a permis accesul publicul în interiorul arenei. Jocul e stabilit să se desfășoare joi, de la ora 18:00.

Programul dinamoviștilor în sezonul regular al Ligii a 2-a:
  1. Progresul Spartac – Dinamo București | 4 august
  2. Dinamo București – Oțelul Galați | 13 august
  3. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo București | 20 august
  4. Dinamo București – Unirea Dej | 27 august
  5. Concordia Chiajna – Dinamo București | 3 septembrie
  6. Dinamo București – CSA Steaua | 10 septembrie
  7. Gloria Buzău – Dinamo București | 17 septembrie
  8. Dinamo București – Unirea Slobozia | 1 octombrie
  9. Minaur Baia Mare – Dinamo București | 8 octombrie
  10. Dinamo București – Ripensia Timișoara | 15 octombrie
  11. Metaloglobus București – Dinamo București | 22 octombrie
  12. Dinamo București – CSM Slatina | 29 octombrie
  13. Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo București | 5 noiembrie
  14. Dinamo București – CSC Dumbrăvița | 12 noiembrie
  15. Politehnica Iași – Dinamo București | 26 noiembrie
  16. FC Brașov – Dinamo București | 3 decembrie
  17. Dinamo București – Unirea Constanța | 25 februarie
  18. CSC Șelimbăr – Dinamo București | 4 martie
  19. Dinamo București – Politehnica Timișoara | 11 martie

CITESTE SI:

Ovidiu Burcă, nemulțumit după victoria din ultimul amical. Mesaj transmis conducerii

Obiectiv asumat de Răzvan Zăvăleanu înaintea debutului în Liga 2

Victorie pentru Dinamo în ultimul amical!

Publicitate

3 gânduri despre &8222;Alexandru Pop, o soluție pentru atacul lui Dinamo: ”Am reziliat contractul de comun acord cu Viitorul Dăești”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s