Video I Ovidiu Burcă, decizie radicală luată înainte de prima etapă din Liga 2

Dinamo a învins-o pe CS Tunari cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă dimineață, în cantonamentul de la Săftica, în ultimul meci înaintea debutului Ligii a II-a.

Echipa pregătită de Ovidiu Burcă s-a impus prin golurile marcate de Gabriel De Moura (49) şi de Alexandru Pop (77).

Dinamoviștii sunt gata pentru meciul pe care sperau să nu îl joace niciodată. Roș-albii vor debuta în Liga 2, după ce au pierdut barajul pentru Liga 1 cu “U” Cluj-Napoca (0-2 în deplasare și 1-1 acasă).

În premieră în cei 74 de ani de istorie, Dinamo va juca în prima etapa a Ligii 2 în deplasare, cu nou promovata Progresul Spartac Bucureşti.

Meciul are loc joi 4 august, de la ora 18:00. După amicalul cu CS Tunari, tehnicianul le-a dat liber elevilor lui până duminică, la ora 22:00, când vor intra în cantonament la baza de la Săftica.

Ovidiu Burcă a decis ca jucătorii să stea în cantonament la baza de lângă București până după partida de joi. Fotbaliștii lui Dinamo se vor antrena zilnic.

Totuși, suporterii speră că vor reveni rapid în Superliga. Ovidiu Burcă a debutat excelent pe banca tehnică. Are trei victorii din trei. Victoria cu Tunari vine după succesele cu Popești Leordeni, 1-0, și cu Plopeni, 2-1. În ciuda acestora, staff-ul tehnic a decis ca echipa să intre în cantonament începând de luni. Vali Lazăr și compania se vor pregăti la Săftica până joi, când este programat primul meci din Liga 2.

Progresul Spartac – Dinamo este programat joi, de la 18:00, și gazdele încercând în aceste zile să mute partida la Clinceni, fiindcă dacă va rămâne programată la Buftea se va desfășura fără spectatori, deoarece Jandarmeria nu a permis accesul publicul în interiorul arenei.

Tehnicianul dinamovist își dorește să construiască o echipă care să se bată cu șanse reale pentru promovarea în Superligă, iar, pentru asta, conducătorii din Ștefan cel Mare continuă discuțiile cu anumiți jucători.

”Echipa este încă departe de ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Zi de zi construim o fundație care să ne ajute să construim o formație care să se lupte pentru locurile de promovare. Conducerea mai este în discuții cu anumiți jucători.

Din păcate, jucătorii din România buni sunt foarte scumpi, iar în străinătate e cu noroc să vezi în câteva zile un jucător care să fie la un nivel ridicat. Noi ne dorim să jucăm pe Arcul de Triumf, un acord de principiu, verbal avem, dar rămâne de văzut dacă se va și concretiza”, a declarat Ovidiu Burcă după victoria cu Tunari.

Cinci jucători a transferat Dinamo în această vară: Vali Lazăr, Bogdan Gavrilă, Neluţ Roşu, Valentin Buhăescu și Dani Iglesias.

Dinamo mai încearcă realizarea unor transferuri: Alami, Horșia sau Pop.

Obiectiv asumat de Răzvan Zăvăleanu înaintea debutului în Liga 2

Cu mai puțin de o săptămână înaintea startului în noul sezon din Liga 2, administratorul judiciar a anunțat că unicul său obiectiv este acela pe care și l-a asumat, de a salva Dinamo!

”Ne-am asumat ceva față de Dinamo. Credem că avem o datorie față de Dinamo și față de suporterii acestei echipe și pot să-i asigur că vom încerca să ne ducem misiunea la capăt.

Salvăm Dinamo! Ne-am asumat acest lucru. Și cine nu a înțeles că pe primul plan nu sunt banii în această procedură, ci salvarea unui club istoric al României, poate că o să înțeleagă în momentul acesta”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.

Acesta a vorbit și despre situația actuală a clubului, după sosirea unui nou administrator special, Vlad Iacob, și instalarea lui Ovidiu Burcă pe banca tehnică.

”Dacă vorbim despre implicarea noului administrator special, Vlad Iacob, o văd drept una de 100%. Mulțumit voi fi în momentul în care vom avea necesarul de bani pentru a acoperi nevoile societății. Lucru care deocamdată nu s-a întâmplat.

Dar se fac în continuare eforturi în acest sens și să sperăm că vor fi încununate de succes. Fiecare dintre noi, separat, sau împreună, încercăm să găsim sursele necesare supraviețuirii”, este de părere administratorul judiciar a lui Dinamo.

În ceea ce privește transferurile, sau, mai exact, implicarea sa în aceste probleme, Răzvan Zăvăleanu a fost tranșant. ”Din fericire pentru mine, perioada în care a trebuit să ne asumăm și lucruri de natură sportivă a trecut. Avem administrator special care se ocupă. Noi ne ocupăm acum doar de ceea ce trebuie să ne ocupăm. Respectiv, supravegherea financiară a societății.

Dar văd că noul administrator special se preocupă serios de latura sportivă”, a conchis Zăvăleanu.

Programul dinamoviștilor în sezonul regular al Ligii a 2-a:
  1. Progresul Spartac – Dinamo București | 4 august
  2. Dinamo București – Oțelul Galați | 13 august
  3. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo București | 20 august
  4. Dinamo București – Unirea Dej | 27 august
  5. Concordia Chiajna – Dinamo București | 3 septembrie
  6. Dinamo București – CSA Steaua | 10 septembrie
  7. Gloria Buzău – Dinamo București | 17 septembrie
  8. Dinamo București – Unirea Slobozia | 1 octombrie
  9. Minaur Baia Mare – Dinamo București | 8 octombrie
  10. Dinamo București – Ripensia Timișoara | 15 octombrie
  11. Metaloglobus București – Dinamo București | 22 octombrie
  12. Dinamo București – CSM Slatina | 29 octombrie
  13. Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo București | 5 noiembrie
  14. Dinamo București – CSC Dumbrăvița | 12 noiembrie
  15. Politehnica Iași – Dinamo București | 26 noiembrie
  16. FC Brașov – Dinamo București | 3 decembrie
  17. Dinamo București – Unirea Constanța | 25 februarie
  18. CSC Șelimbăr – Dinamo București | 4 martie
  19. Dinamo București – Politehnica Timișoara | 11 martie

CITESTE SI:

Reacția lui Zăvăleanu, după ce s-a scris că Varga l-a chemat la Cluj

Alexandru Pop, o soluție pentru atacul lui Dinamo: ”Am reziliat contractul de comun acord cu Viitorul Dăești”

Ovidiu Burcă, nemulțumit după victoria din ultimul amical. Mesaj transmis conducerii

3 gânduri despre &8222;Video I Ovidiu Burcă, decizie radicală luată înainte de prima etapă din Liga 2&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s