Mihai Eșanu, mesaj emoționant după despărțirea de Dinamo: ”A fost un vis devenit realitate și o onoare”

Crescut în academia lui Dinamo, goalkeeper-ul Mihai Eșanu (24 de ani), și-a anunțat, astăzi, despărțirea de Dinamo București, printr-o postare publică pe contul personal de Instagram.

În același timp, acesta a recunoscut că și-ar fi dorit să continuei în ”haită”, însă, din câte se pare, antrenorii și conducătorii echipei nu l-au mai dorit în lot.

”Mulțumesc, DINAMO, pentru tot! A fost un vis devenit realitate și o onoare să joc la echipa pe care am iubit-o de mic. Au fost 9 ani cu de toate: victorii, înfrângeri, bucurii, lacrimi, momente de neuitat, accidentări. Îmi pare sincer rău pentru că, uneori, evoluțiile mele nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor suporterilor.

Aș fi vrut să rămân și să ajut să aducem Dinamo acolo unde îi este locul, dar nu a depins de mine. Mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine și de noi în momentele bune, dar mai ales în cele rele”, a fost mesajul postat de portar pe contul personal de instagram.com

Mihai Eșanu este un produs 100% al celor de la Dinamo. A apărat în 21 de partide pentru ”câini”, sezonul trecut, în cel mai negru sezon din istoria clubului.

În sezonul 2017/2018, Mihai Eșanu a fost împrumutat la CS Balotești.

Conform transfermarkt.de, goalkeeper-ul este cotat la suma de 250.000 de euro.

Mihai Eșanu și Antoni Ivanov și-au reziliat contractul cu Dinamo

Pe lângă Eșanu, și mijlocașul bulgar, Antoni Ivanov s-a despărțit de Dinamo, după ce a refuzat să mai facă parte din programul echipei.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani nu a dorit să continue, astfel că le-a cerut șefilor să-l lase să plece.

Jucătorul nu s-a antrenat în această vară alături de lotul ”câinilor”, ci s-a pregătit separat, așteptând rezolvarea situației sale.

Într-un final, Ivanov a reușit să ajungă la un acord cu șefii lui Dinamo. Așadar, Ivanov și-a încheiat raportul contractual cu Dinamo, a anunțat sportal.bg și este în acest moment în postura de jucător liber de contract.

După ce a jucat la mai multe formații din Bulgaria, Ivanov a ajuns în România în vara lui 2018, fiind adus de Gaz Metan. A mai jucat la CSU Craiova și FC Voluntari, iar Dinamo l-a adus în iarnă. Pentru ”câini” a bifat 12 meciuri, marcând un gol.

200.000 de euro, este cota lui Antoni Ivanov, potrivit transfermarkt.

CITESTE SI:

”Mister a decis să fiu căpitan”

Dario Bonetti, anunț chiar de ziua sa: ”Trebuie să plătească”

Ovidiu Burcă a analizat debutul în noul sezon. Ce spune despre eliminarea lui Amzăr

4 gânduri despre &8222;Mihai Eșanu, mesaj emoționant după despărțirea de Dinamo: ”A fost un vis devenit realitate și o onoare”&8221;

Dă-i un răspuns lui Lupu MihaiAnulează răspunsul