Vlad Iacob, noi detalii despre viitoarele transferuri din Ștefan cel Mare

Dinamo nu a arătat rău în partida cu Steaua, de vineri seară, chiar dacă a întâlnit o echipă mult mai bine organizată din punct de vedere sportiv.

Din acest motiv, Vlad Iacob, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare, a anunțat că va mai aduce jucători doar dacă un investitor potent ar ajunge la club.

Mai mult, acesta afirmă că există discuții directe cu potențiali investitori, care din informațiile noaste, au fost prezenți în tribunele, Arenei Naționale la meciul cu Steaua.

”Avem nevoie de un investitor alături de noi. Vom mai aduce jucători doar dacă vom avea un investitor lângă club. Da, suntem în discuții în continuare cu cineva. Nu vreau să ofer niciun fel de detalii, pentru că ultima dată când am oferit detalii s-au insinuat tot felul de oameni care au distrus lucrurile.

Există speranțe ca Dinamo să renască. Mi-e greu să vă spun dacă putem promova în acest sezon.

E adevărat, asta am văzut și eu (n.r. că echipa este într-o creștere). Creștem de la meci la meci, exact ce am spus și la ce se aștepta staff-ul tehnic. În seara asta a câștigat echipa mai pragmatică și care a avut mai multă șansă. Suporterii noștri sunt extraordinar, iar acest lucru este cunoscut. Suporterii noștri sunt cei mai frumoși din țară.

Lucrurile sunt simple. Toată lumea se așteaptă la minuni. Noi am venit cu două săptămâni înainte de începutul campionatului, ne-a fost foarte greu să găsim jucători, iar cei de la club nu erau pregătiți fizic. Moralul lor era la pământ. Staff-ul de dinainte a făcut tot ceea ce a putut cu resursele de dinainte. Nu a fost un preparator fizic… Nu vreau să arăt cu degetul pe nimeni. Am suferit la nivel de omogenitate, încă nu suntem acolo unde trebuie”, a spus Vlad Iacob, pentru un trust de presă.

CITESTE SI:

A venit și nota de plată după Dinamo – Steaua

Rugby I Dinamo, parteneriat istoric!Rugby I Dinamo, parteneriat istoric!

Răzvan Patriche, reacționează după eșecul de pe Arena Națională

3 gânduri despre &8222;Vlad Iacob, noi detalii despre viitoarele transferuri din Ștefan cel Mare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s