Video I Gorka Larrucea se gândește clar la promovare

Gorka Larrucea este unul dintre transferurile reușite ale lui Dinamo!

Venit în Ștefan cel Mare după începerea campionatului, mijlocașul central basc de 29 de ani a făcut o scurtă analiză, după 3 meciuri (200 de minute) și 2 pase de gol în tricoul alb-roșu, în ambele competiții.

”În primul meci în care am jucat titular (n.r. 3-0 cu CS Tunari, în Cupă), nu cred că eram pregătit foarte bine din punct de vedere fizic, la 100% în niciun caz, dar la ultimul meci, cu Slobozia, a fost mai bine, am simțit o îmbunătățire și mă simt tot mai bine. De la fiecare meci organismul se simte tot mai bine, nu sunt încă la 100%, dar în câteva săptămâni o să ajung la nivelul maxim.

Îl am pe Dani Iglesias lângă mine, vorbesc cu el în spaniolă în timpul partidei, dar încerc să învăț și limba română în această perioadă, să discut și cu restul coechipierilor. Avem o relație bună unii cu alții.

Când am venit aici, când am semnat cu Dinamo, câteva persoane din orașul meu, fiind români, mi-au explicat despre situația clubului, despre Cătălin Hîldan, despre DDB, despre suporterii dinamoviști și știu că nu este o situație bună, dar vreau să promovez alături de această echipă și simt că avem această șansă.

Am pierdut multe meciuri, dar acum nu mai avem această posibilitate, să mai ratăm și alte partide, dacă mai pierdem un meci, va fi din ce în ce mai greu. Dar am încredere în echipa și în ceea ce face. Toate meciurile sunt grele, trebuie să dai ce e mai bun să câștige meciurile, poți pierde cu oricine, poți câstiga cu oricine, nu este important cu cine jucăm, trebuie că noi să ne facem treaba și să câștigăm. Obiectivul meu este să joc din ce în ce mai bine, să reușim să promovăm în prima ligă.

Nu am mai trăit așa atmosferă, nu am mai fost la un asemenea club susținut de suporteri, fanii sunt extrem de importanți și ne oferă un sprijin important”, a spus Larrucea pentru Radio Dinamo.

Născut în Spania, la Barakaldo, pe 24 februarie 1993, Gorka Larrucea a jucat 20 de meciuri pentru SD Amorebieta în Segunda Division, sezonul trecut, marcând un gol în meciul de pe teren propriu cu Sporting Gijon, 1-1. Formația acestuia a încheiat campionatul pe locul 19 din 22 de echipe, retrogradând la finalul sezonului în cel de-al treilea eșalon.

SD Gernika Club (2013-2019), Real Union (2019-2020) și SD Amorebieta (2020-2022) sunt echipele la care a evoluat Gorka Larrucea. Este evaluat la 400.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.

CITESTE SI:

Primarul capitalei anunță construirea unei săli pentru CSM București

Cum se simte Filip Dujmovic la câteva săptămâni distanță după venirea la Dinamo

Video I Ovidiu Burcă a concluzionat situația fotbalului românesc

3 gânduri despre &8222;Video I Gorka Larrucea se gândește clar la promovare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s