Video I Acuzat de Antoni Ivanov: ”Are și Zăvăleanu vina lui, mulți spun și asta zic și eu”. Răzvan Zăvăleanu îl contrează: ”E o minciună sfruntată!”

La finalul sezonului trecut, Dinamo a retrogradat în eșalonul secund, după ce a pierdut barajul cu U Cluj, 0-2 și 1-1.

Ajuns la FC Botoșani, după ce a părăsit-o pe Dinamo, Antoni Ivanov (27 de ani), acuză că oameni din conducerea lui Dinamo și-ar fi dorit retrogradarea echipei în Liga 2.

Mijlocașul bulgar rostind un singur nume. Acela al administratorului judiciar a lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu: ”Are și domnul Zăvăleanu vina lui. Mulți spun și asta zic și eu, spun că și domnul Zăvăleanu are vina lui. Tot ceea ce zic acum sunt din vorbă-n vorbă, dar asta am simțit”.

În replică, Răzvan Zăvăleanu, îl contrează vehement pe Ivanov, pe care-l acuză că a plecat acasă între cele două manșe cu U Cluj.

”Antoni Ivanov e unul dintre jucătorii mei favoriți, l-am avut și la Gaz Metan Mediaș, îmi place mult combativitatea lui, modul cum vede jocul. Am avut mare încredere când a venit la Dinamo. Nu știu când și-a dat seama, când a simțit, poate în timp ce, între meciurile de baraj, se îndrepta spre Bulgaria să-și întâlnească bunica, supărat că Dusan Uhrin nu l-a folosit.

Lucrurile astea ar trebui privite cu seriozitate, nu făcute astfel de afirmații care pot provoca un șoc. E o minciună sfruntată! Chiar m-am uitat, după ce am citit ce a spus, pe corespondența mea cu el dintre meciuri, în care, trimițându-le jucătorilor niște filmulețe cu echipe care au reușit să întoarcă rezultatul în retur, el îmi răspundea încurajator, că o să ne batem, o să facem, o să dregem. Și a doua zi a plecat să-și vadă bunica.

Eu nu iau în serios ce spune el, e o prostie incomensurabilă. Îmi pare rău pentru el și pentru că am crezut în caracterul lui. Ultimul lucru la care mă așteptam era să plece în Bulgaria între meciurile de baraj, când Dinamo era cu cuțitul la os. Suporterii, jucătorii erau stresați, m-aș fi așteptat ca fiecare membru al echipei să tragă 100% pentru îndeplinirea obiectivului. Din păcate, el a rămas în istorie cu această retrogradare a lui Dinamo”, a spus Zăvăleanu în cadrul noi emisiuni de la PlaySport dedicată suporterilor dinamoviști, ”Dinamo 7/9”.

Antoni Ivanov: ”Conducerea lui Dinamo și-a dorit să retrogradăm”

La jumătatea lunii octombrie, Ivanov nu se ferea să afirme că a simțit cum conducătorii lui Dinamo și-au dorit retrogradarea echipei.

”Urmăresc echipa. Țin legătura cu băieții cu care am avut o relație frumoasă în «Ștefan cel Mare». Eu consider că s-a dorit ca Dinamo să piardă, să retrogradeze. Eu așa simt. Mă refer aici strict la conducere. Îți zic asta din ce am auzit și din lucrurile pe care le-am mai vorbit pe la club cât eram acolo. Așa mi s-a părut. Nu poți să lași una dintre cele mai iubite echipe din țară să pice.

(n.r.Cine exact?) Nu mai contează. Totuși, în afară de suporteri, n-am simțit susținere de la nimeni. Uneori, de exemplu, primeam prea ușor cartonașe roșii sau penalty-uri împotriva noastră. Nu vreau să se înțeleagă că am retrogradat din cauza arbitrajului. Totuși, n-a pus nimeni presiune din conducere, nu ne-a luat nimeni apărarea. Poate le convenea situația…

Are și domnul Zăvăleanu vina lui. Mulți spun și asta zic și eu, spun că și domnul Zăvăleanu are vina lui. Tot ceea ce-ți zic acum sunt din vorbă-n vorbă, dar asta am simțit.

Dinamo are de mulți ani probleme. De când au venit spaniolii, echipa a picat în cea mai grea perioadă”, a declarat Antoni Ivanov.

După ce a jucat la mai multe formații din Bulgaria, Ivanov a ajuns în România în vara lui 2018, fiind adus de Gaz Metan.

A mai jucat la CSU Craiova și FC Voluntari, iar Dinamo l-a adus în iarnă trecută. În Ștefan cel Mare a bifat 12 meciuri, marcând un gol. În prezent, bulgarul evoluează la FC Botoșani.

CITESTE SI:

Egal între contracandidate în Moldova și rămânem aproape de play-off

Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Wisla Plock din Liga Campionilor

Avancronică I Dinamo București – CSM București

3 gânduri despre &8222;Video I Acuzat de Antoni Ivanov: ”Are și Zăvăleanu vina lui, mulți spun și asta zic și eu”. Răzvan Zăvăleanu îl contrează: ”E o minciună sfruntată!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s