Pentru Dinamo urmează meciul din deplasare cu Csikszereda, în această seară, de la ora 20:00.

Chiar dacă întâlnim o echipă puternică, pe Municipalul din Miercurea Ciuc, Răzvan Patriche afirmă că Dinamo va merge cu gândul doar la victorie:
”Întâlnim un adversar puternic, care se bazează mult pe fizic, foarte puternici, dar că orice meci, mergem să câștigăm”, le-a spus experimentatul jucător, prietenilor noștri de la Radio Dinamo 1948.
Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie de pe prima scenă a fotbalului românesc, iar această contraperformanță a dus la un exod de jucători. Acest lucru nu se poate spune și despre fundașul în vârstă de 36 de ani. Răzvan Patriche a ales să rămână în Ștefan cel Mare și a spus ce l-a făcut să ia această decizie.
”M-am simțit bine la Dinamo, în al doilea rând eu sunt din București, a contat mult pentru mine să rămân în București, aici e familia mea, aici e viața mea”, a spus Patriche.
După ratarea barajului de menținere/promovare în Liga 1, în defavoare fraților de la Universitatea Cluj, Dinamo s-a trezit fără conducere administrativă, bancă tehnică și jucători. Toți fugind ca șobolanii, atunci când o corabie ia apă.
Pe corabia numită Dinamo, au rămas marinarii devotați, care au astupat găurile și aruncat apa luată de această ambarcațiune. Totul a durat un timp, fiind presați și de debutul în noua stagiune din Liga secundă, foarte devreme. Astfel, am avut un început foarte greu, cu multe rezultate negative în startul campionatului.
Acest lucru este confirmat și de către Răzvan Patriche care anunță că nu va renunța la ideea de a ajunge în play-off și totodată la revenirea în primul eșalon.
”Am început greu sezonul, nu am fost nici foarte omogeni, nu se știa situația, ce se va întâmpla, ce va fi cu clubul și asta s-a văzut în jocul nostru. Acum lupta este strânsă pentru play-off, momentan nu ține doar de noi, mai sunt meciuri, mai sunt puncte în joc, vom face tot posibilul să câștigăm cât mai multe puncte, dar nu depinde doar de noi”, a spus căpitanul lui Dinamo.
Acesta a vorbit și despre relația cu Deniz Giafer (21 de ani). Ambii făcând cuplu de bază în centrul apărării lui Dinamo.
”Deniz este un băiat foarte bun, un băiat muncitor, care își dorește foarte mult și va ajunge un jucător foarte bun”, a mai spus Răzvan.
Mesajul transmis de Răzvan Patriche, fanilor dinamoviști
”Le mulțumim fanilor că sunt alături de noi în această perioadă grea, cea mai grea din istoria clubului, le mulțumim din tot sufletul și vom face tot ce ne stă în putință să fim în play-off și apoi să promovăm”.
Peste 150 de meciuri în prima ligă are Răzvan Patriche
23 de meciuri, 2 goluri și o pasă decisivă are în tricou lui Dinamo
CITESTE SI:
Duel între FC și CS Dinamo în sezonul viitor? Ipoteză comentată de Răzvan Zăvăleanu
Video I Vlad Iacob a făcut calculele pentru accederea în play-off
3 gânduri despre &8222;Csíkszereda – Dinamo I Cum vede Răzvan Patriche întâlnirea de la Miercurea Ciuc&8221;