Video I Nicu Negru, vrea calificare în optimile EHF: ”Ne putem bate cu orice echipa!” + Mesaj către suporterii dinamoviști

Campioana României la handbal a obținut o victorie mare la Zagreb, care o aduce cu un pas mai aproape de obiectivul final. Calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.

Dinamo a fost condusă la cinci goluri, dar a revenit într-un final electrizant, grație celor 7 reușite a lui Nicu Negru, dar și a reușitei din ultimele secunde, a lui Andrii Akimenko (28 de ani).

După ce au obținut toate punctele, băieții noștri au urcat în avion, revenind în țară printr-o cursă directă. Dinamoviștii urmând să dispute în deplasare, sâmbătă de la ora 12:00, partida cu CSM Vaslui din etapa a 10-a, din Liga Zimbrilor.

Doar Dinamo, a reușit să stea de vorbă cu golgheter-ul ”dulăilor” din partida cu PPD Zagreb, scor 29-28.

Nicu Negru, recunoaște că duelul din capitala Croației, a fost unul dificil, dar suflul din peluza alb-roșie, i-au dus spre victorie.

”Ne-am așteptat la un meci foarte greu, dar am mers acolo încrezători și cu fanii alături de noi. Din păcate am început amândouă reprize destul de rău, dar mă bucură faptul că am luptat până la final și cred că asta dă dovadă că ne putem bate cu orice echipa din grupa noastră”, ne-a declarat extrema stângă în vârstă de 28 de ani.

Dinamo are 5 puncte în Grupa A și poate să-și asigure calificarea în optimi. Astfel, pragmatismul va conta în viitor.

Nicu Negru, a ținut să transmită și un mesaj de mulțumire, fanilor din Ștefan cel Mare, care dau dovadă de un atașament remarcabil față de handbaliști.

”Ne bucurăm pentru cele 2 puncte și personal vreau să mulțumesc fanilor că au venit să ne susțină și că sunt alături de noi!”, a fost mesajul ”dulăului”.

Video I Gol marcat de Andrii Akimenko la ultima fază

Pentru Dinamo au marcat: Negru 7, Akimenko 6, Da Silva 3, Gurbindo 3, Ali Zein 3, Humet 2, Kuduz 1, Shebib 1, A. Pascual 1, Kasparek 1, Bokhan 1.

În primele meciuri din grupă, Dinamo a obţinut rezultatele: 28-30 cu SC Magdeburg, 30-33 cu Veszprem HC, 38-38 cu GOG, 32-27 cu FC Porto şi 29-35 cu PSG Handball. După 6 etape, campioana României are 5 puncte în clasamentul grupei A.

Atmosferă la finalul meciului din Liga Campionilor, RK Zagreb – Dinamo Bucureşti 28:29

Dinamo, dublă cu Wisla Plock în grupele Ligii Campionilor

24 noiembrie (joi), ora 19:45: Dinamo – Wisla Plock;
01 decembrie (joi), ora 19:45: Wisla Plock – Dinamo;
08 decembrie (joi), ora 19:45: Dinamo – PPD Zagreb;
15 decembrie (joi), ora 19:45: Dinamo – Telekom Veszprem.

Doar primele două clasate în fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar echipele de pe locurile 3-6 vor disputa meciuri în play-off, în 22 şi 30 martie 2023, urmate de sferturile de finală, în 10 şi 18 mai, respectiv Turneul Final Four, la Koln, în 17-18 iunie.

Biletele pentru meciul cu Wisla Plock din Liga Campionilor

Pentru această partidă, CS Dinamo în parteneriat cu Eventim, le oferă suporterilor, patru tipuri de bilete care pot fi comandate prin eventim.ro.

PREȚURI BILETE:

VIP: 150 de lei;

Categoria 1: 60 de lei;

Categoria 2: 50 de lei;

Categoria 3: 30 de lei.

CITESTE SI:

Video I Ovidiu Burcă, a tras concluziile după remiza albă de la Miercurea Ciuc

Video I Deja vu! Lacrimile care șterg greșelile

Video I ”Dulăii” le dedică suporterilor, victoria de la Zagreb: ”Luptăm împreună cu fanii, până la capăt!”

3 gânduri despre &8222;Video I Nicu Negru, vrea calificare în optimile EHF: ”Ne putem bate cu orice echipa!” + Mesaj către suporterii dinamoviști&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s