Suflarea dinamovistă, așteaptă cu nerăbdare data de 21 noiembrie, atunci când verdictul în ceea ce privește planul de reorganizare modificat, poate schimba situația clubului nostru.

Răzvan Zăvăleanu, a vorbit despre situația financiară a lui Dinamo, dar și despre conflictul deschis cu Dorin Șerdean.
Administratorul special al lui Dinamo, a spus că ideea reînființării unei echipe sau de a porni de la ”zero”, din Liga 4, nu este una foarte bună, pentru că nu poți scăpa astfel de datoriile din trecut și a oferit exemplul Rapidului.
”Ideea de a înființa o nouă echipă sau de a o lua din Liga 4 este foarte proastă și am dat exemplul Rapidului.
Pentru a putea închide datoriile, asfel încât să nu mai fie atacabilă situația unei echipe, atunci trebuie să ieși din insolvență, să ai o hotărâre a judecătorului sindic, cum a fost la CFR”, a spus Zăvăleanu.
Legat de diferendul cu Dorin Șerdean, cel care se pare că vrea să împiedice aprobarea noului plan de reorganizare al clubului, oficialul ”câinilor” a precizat:
”Da, este posibil ca pe 21 noiembrie să avem un nou plan de reorganizare, deși mă aștept ca dumnealui (n.r. – Dorin Șerdean) să mai amâne. Până la urmă, nu vorbim despre banii pe care-i datorează clubul, s-a văzut asta, pentru că PCH-ul i-a plătit această sumă, deci își doreștre să împiedice planul de reorganizare.
Sper, pentru faptul că ar dori să obțină niște bani pe acțiunile pe care le deține și nu să bage Dinamo în faliment.”
În această dimineață, Constantin Anghelache (77 de ani), fost președinte al clubului pe vremea lui Ionuț Negoiță, anunța că a luat legătura cu un miliardar din zona arabă, care este interesat să cumpere un club din România și să investească sume uriașe.
Referitor la acest subiect, Zăvăleanu a afirmat că nu s-au purtat discuții pe această temă.
”Nu știu, am citit din presă, dar nu ne-a contactat nimeni. Nu va fi oricum un singur acționar, pentru că PCH va avea în jur de 99%, nu cred că ar fi o problemă pentru cineva care vrea să investească.
Datoriile nu sunt așa de mari, e vorba despre 1,5 milioane de euro, plătite în trei ani, Nu este chiar o sumă mare, dar pe lângă acești bani mai sunt cheltuielile curete, care, la un club ca Dinamo, sunt destul de mari. Acolo e problema principală.
Nu avem datorii la jucători, ci la staff-ul administrativ Cu cât rezolvăm mai repede problema unui finanțator, cu atât mai bine. Deocamdată lucrurile merg târâș-grăpiș și nu ca într-o societate sănătoasă”, a mai spus Zăvăleanu, la Digi Sport.
CITESTE SI:
Vlad Iacob anunță revenirea lui Dinamo pe ”Arcul de Triumf”! Când se va produce
Video I Ali Zein a tras primele concluzi după primele luni în ”haită” + Mesaj pentru suporteri
3 gânduri despre &8222;Răzvan Zăvăleanu dă cărțile pe față: ”Lucrurile merg târâș-grăpiș și nu ca într-o societate sănătoasă”&8221;