La finele sezonului trecut, Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie în eșalonul secund, după ce a pierdut barajul de retrogradare/promovare cu U Cluj, 1-3 scor general.

Cosmin Matei (30 ani) a fost pe teren în returul cu U Cluj și este considerat de suporterii dinamoviști printre principalii vinovați de această contraperformanță istorică. Mai mult, prezența sa la dineul organizat de Nicolae Badea înaintea meciului de baraj, unde se crede că s-au făcut cărțile pentru retrogradarea lui Dinamo, duc la afirmațiile suporterilor de ”blatist”.
Plecat de la Dinamo în această vară la Sepsi, Cosmin Matei, în meciul de Cupă, dintre cele două formații, a fost apostrofat de dinamoviștii din tribune.
În minutul 77, când Matei a fost introdus de Cristiano Bergodi pe teren, fanii lui Dinamo au început să îl înjure pe mijlocaş şi să îi strige: „Blatistule, blatistule!”.
Ironic sau nu, Cosmin Matei s-a întors cu faţa către galeria lui Dinamo şi a aplaudat.
La trei zile distanță, după cele întâmplate marți seară, pe Arcul de Triumf, mijlocașul a comentat înjurăturile și acuzațiile de blat la baraj, primite de la fanii lui Dinamo în meciul de Cupă.
”Este dificil, știu cât de mult am tras, cât am muncit, câte am sacrificat în acea perioadă ca să reușim. Ce pot să fac? N-am ce să fac! Istoria e scrisă, fac parte din istoria neagră a clubului, cu singura retrogradare, trebuie să accept și să merg mai departe.
Am mai fost înjurat și când eram la Dinamo, pentru evoluții mai puțin bune, dar faptul că toată galeria, PCH-ul, a scandat împotriva mea a fost singura chestie care m-a durut”, a spus Matei la finalul meciului Sepsi – Petrolul, scor 2-0.
Video I ”Câinii” nu l-au ”iertat” pe Cosmin Matei: ”Blatistule!”
2 goluri a reușit Matei la Dinamo sezonul trecut (21 de meciuri)
CITESTE SI:
Adversar al lui Dinamo, Cristi Munteanu a analizat șansele ”câinilor” în play-off
Ovidiu Burcă: ”Suntem în grafic!” Care este situația lotului, înaintea meciului cu Dumbrăvița
David Popovici, recorduri şi medalii pe bandă rulantă la CN de înot
3 gânduri despre &8222;Cosmin Matei reacționează după episodul ”Blatistule!”&8221;